Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HOROSCOP

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Berbec

Vă cam jucaţi cu lucrurile importante şi emiteţi păreri neargumentate. Nu inspiraţi încredere din cauza acestei atitudini uşuratice, de parcă aţi fi un copil care ia în joacă tot ce vede. Aveţi grijă totuşi, veţi vehicula informaţii care ar necesita o mai mare atenţie din partea dumneavoastră, iar superficialitatea poate genera greşeli greu de reparat. Nu veţi scăpa basma curată abordând figura copilului nevinovat, ca atare mai bine vă concentraţi la ce faceţi sau spuneţi!

Taur

Atmosfera se animă foarte mult în mediul dumneavoastră obişnuit. Apar colegi noi la serviciu sau vă vin musafiri pe care îi primiţi cu braţele deschise, iar noutatea are un efect benefic asupra dumneavoastră. Orice schimbare de decor, dictată de împrejurări favorabile sau de propriile dumneavoastră iniţiative de înnoire, va ameliora relaţia cu lumea, pentru că noul vă entuziasmează şi vă dă alt tonus. Ceea ce începe acum va avea efecte dintre cele mai promiţătoare curând!

Gemeni

Un succes profesional merită sărbători cu surle şi trâmbiţe. Luaţi o notă bună la un examen, obţineţi un job mult visat după ce aţi trecut prin furcile caudine ale unei competiţii dure sau primiţi o veste excelentă care vă va propulsa mai sus spre marile dumneavoastră ţeluri de ascensiune, sunt câteva din evenimentele de vârf ale acestei perioade. Meritaţi felicitări, dar trebuie să recunoaşteţi intervenţia celor care au contribuit la succesul dumneavoastră: profesori, susţinători, familie...

Rac

Călătoriile acestei perioade au un efect stimulativ asupra dumneavoastră. Vă întoarceţi acasă cu alt chef de muncă şi cu alt tonus general, ori pentru că la destinaţie s-au petrecut evenimente care v-au redat încrederea de a duce mai departe ce aţi început, ori pentru că aţi întâlnit pe parcurs persoane cu efecte pozitive asupra dumneavoastră. Veştile care s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 25 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 49 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 46 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 38 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 29 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°