Într-o vară am vizitat Casa Memorială „Moş Ion Roată“, din satul Gura Văii, comuna Câmpuri, situată pe drumul dintre Panciu şi Soveja. Era duminică, trecut bine de prânzul ăl mare, cum se spune în satul meu din Mehedinţi. Am făcut această vizită cu un băieţel care, în această toamnă, va merge la şcoală. Ghidul, evident grăbit, dar profesional amabil, ne-a spus pe scurt întâmplarea de la Divan cu Moş Ion Roată, dar n-a spus esenţa, aşa că băieţelul, cu candoarea specifică vârstei, a spus-o el. Desigur, părinţii sau bunicii i-au citit cândva povestea. L-a impresionat şi a ţinut-o minte. Mi-am adus aminte de multe alte exemple de oameni al căror destin profesional a fost marcat de poveşti din copilărie. Unul dintre aceşti oameni a fost Elie Carafoli.

Poveste din copilărie

Elie Carafoli s-a născut pe 15 septembrie 1901 în oraşul Veria, foarte aproape de oraşul Tesalonic din Grecia, din părinţi aromâni. A început şcoala în oraşul Veria. În 1915, a plecat împreună cu familia în Serbia şi s-au stabilit pentru scurt timp în oraşul Bitolia. Declanşarea războiului îl obligă să plece din nou, de data aceasta spre Bucureşti, la un unchi al său. Continuă studiile la Liceul „Gheorghe Lazăr“ şi la Liceul Militar „Mănăstirea Dealu“. Îşi amintea mereu de o poveste ascultată în copilărie şi în care se spunea că Nistor Kostic, ţăran din satul Divic, apropiat de oraşul în care s-a născut el, se lansa cu un planor de pe crestele Munţilor Pind şi zbura ca o pasăre. Poate că această poveste l-a determinat să se înscrie, în 1919, la Şcoala Politehnică din Bucureşti, recent transformată din Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, cu intenţia de a-şi construi un planor. În 1924, obţine titlul de inginer electromecanic.

Intrarea în comunitatea specialiştilor din mecanica fluidelor

Şi-a continuat studiile, între 1924 şi 1928, la Universitatea din Sorbon