Au trecut două săptămâni de la dispariţia celor doi scafandrii Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas. De zile bune, rudele celor doi privesc neputincioase către locul unde s-a scufundat cargoul turcesc Medy, care, cel mai probabil, a devenit mormântul lui Cristian şi a lui Cătălin. Rudele celor doi încă mai speră ca echipele de căutare să-i scoată pe tineri din apele Mării Negre pentru a-i putea îngropa creştineşte. De două săptămâni luăm parte la un film cu mai multe părţi botezat de unii: „Să ne facem că-i căutăm pe scafandrii dispăruţi". Vreau să precizez, încă de la început, că printre cei care cred că decesul celor doi tineri nu este accident având cauze naturale, ci mai degrabă o eroare umană. Este de competenţa organelor de ordine să stabilescă cine se va face vinovat de moarte tinelor însă un lucru este cert: nimeni nu poate alunga norii negri strânşi asupra celor care îşi spun echipe de căutări. S-a declarat în nenumărate rânduri faptul că cei ce se scufundă după

Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas, sau mai bine spus şefii echipelor de căutători, ar trebui să se implice mai mult în acetse acţiuni, motiv pentru care nu am de gând să repet aceleaşi chestii. Totuşi, dacă cei doi nu vor fi găsiţi, Jorj Unciuleanu, patronul SC Hunter's Company SRL, firmă cu care Cătăliin şi Ispas colaborau, ar putea tras la răspundere într-un anumit fel, precum poliţistul braşovean Cristian Cioacă? Nu că aş vrea să se întâmple acest lucru, însă, mai mult ca sigur, rudele apropiate ale tinerilor dispăruţi nu-mi împărtăşesc aceleaşi sentimente. Până la urmă va fi găsit cineva vinovat de moartea scafandrilor? Vom putea spune despre o persoană că primeşte ce merită, în speţă pedeaspa primită pentru că au avut o contribuţie la dispariţia celor doi? Cu ce-i încălzeşte pe cei ce suferă de pe urma dispariţiei celor doi dacă cei implicaţi în această poveste bizară primesc amenzi aproape ins