Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbal: Din nou cu Norvegia în finala Cupei Mondiale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în finala Cupei Mondiale, care se dispută la Aarhus, în Danemarca, după ce a învins, sâmbătă, în semifinale, naţionala Franţei, cu scorul de 23-21.

UPDATE: România va juca în finală cu Norvegia, de care a trecut în meciul pentru trofeu şi în 2009. Norvegia a învins în semifinale ţara gazdă, Danemarca cu scorul de 24-19. Finala Cupei Mondiale 2010, România-Norvegia, se joacă duminică de la ora 17.15 şi este transmisă în direct de Dolce Sport

Tricolorele au tremurat serios pentru victorie după ce au dominat copios prima jumătate a partidei. România a condus cu 7-0, franţuzoaicele marcând primul gol abia după 10 minute de la fluierul de start al partidei. Jucătoarele pregătite de Radu Voina au condus cu 15-7 la pauză însă debutul reprizei a doua le-a aparţinut în totalitate adversarelor. Franţa a marcat 4 goluri în cinci minute, fără să primească vreunul şi a revenit în meci.

Finalul a avut accente dramatice. Tolnai a salvat excelent o minge la 21-20 pentru România cu trei minute rămase până la final. Apoi, la faza ofensivă imediat următoare, Neagu a obţinut o lovitură de la şapte metri pe care tot ea a transformat-o, marcând cel de-al optulea gol al său în acest meci.

La 22-20 franţuzoaicele au avut un gol perfect valabil, după ce mingea a lovit transversala şi apoi a căzut dincolo de linia porţii, înainte de a reveni în semicerc, însă arbitrii nu au sesizat acest lucru. Apoi Oana Manea a adus linişte în tabăra noastră cu un minut înainte de final, printr-un gol de pe semicerc.

Marcatoarele tricolore au fost Neagu 8 goluri, Manea 6, Amariei 3, Paraschiv 2, Brădeanu 2, Ardean 1, Moldovan 1. Din tabăra adversă s-au remarcat Mendy şi Herbrecht, ambele cu câte 4 reuşite.

România va întâlni în finala care are loc duminică, învingătoarea dintre Danemarca şi Norvegia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Patru judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. ANM a emis Cod roşu

Mediafax acum 22 minute
Valul de căldură va continua să se intensifice, iar în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se vor înregistra temperaturi maxime de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va dep

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 57 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°