Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Cei cinci Sfinţi au sosit la Arhiepiscopie (FOTO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Un sobor de preoţi alături de zeci de credincioşi au aşteptat raclele cu moaştele Sf. Grigorie Decapolitul şi ale Sfinţilor Martiri de la Niculiţel. Credincioşi din toate colţurile judeţului au venit în azi la Arhiepiscopia Râmnicului pentru a se închina sfinţilor aduşi aici cu prilejul Sărbătorii dedicată Sf. Antim Ivireanul.

Până pe 28 septembrie, Râmnicul se va îmbrăca în haine de sărbătoare pentru a- l prăznui aşa cum se cuvine pe Patronul şi Ocrotitorul oraşului, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Credincioşii au venit astăzi în număr mare la Arhiepiscopie, spre închinare şi binecuvântare, la moaştele Sfinţilor Cuvioşi Grigorie Decapolitul de la Bistriţa şi Sfinţilor Martiri de la Niculiţel (Zotic, Atal, Camasie şi Filip).

„Am venit astăzi cu inima deschisă pentru a mă închina la moaştele sfinţilor. Am înţeles că este bine să îţi pui o dorinţă în gând atunci când săruţi racla cu moaşte şi ulterior acea dorinţă ţi se va îndeplini. Eu o să mă rog pentru sănătate şi vremuri mai bune pentru nepoţii mei", a spus Elena Pătraşcu, o credincioasă în vârstă de 54 de ani din Râmnic.

Zile de rugăciune pentru Ocrotitorul oraşului

Pe o vreme friguroasă şi ploioasă credincioşii s-au adunat cu mic cu mare, în curtea Arhiepiscopiei unde s-au rugat pentru sănătate şi putere de muncă. Zeci de enoriaşi din mai toate localităţile judeţului au venit special pentru a participa la slujba de astăzi şi au format cozi în faţa raclelor cu moşte. Slujba din această dimineaţă a fost condusă de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de care a s-a aflat şi Episcopul Emilian Lovişteanul.

„Este o binecuvântarea de la Dumnezeu să putem participa la acestă slujbă. Pentru noi, cei de la ţară, este un lucru minunat că am putut să ne închinăm astăzi la moaştele sfinţilor aduşi aici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°