Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Simona Elena Bonciu, campioană naţională la desen

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Simonei îi place foarte mult să vorbească despre pasiunea sa pentru pictură. Are şi cu ce se lăuda: a câştigat peste 20 de premii la concursurile naţionale de desen la care a participat.

Totul a început din joacă

Principala sursă de inspiraţie a micuţei artiste este natura. În momentul în care se aşează în faţa şevaletului, îi vin în minte tot felul de idei prin care poate reprezenta mediul înconjurător. Cel mai mult iubeşte anotimpurile. Se simte deja ca un viitor artist în căutarea identităţii creatoare. Uneori, chiar şi ea rămâne uimită de picturile pe care le realizează.

Totul a pornit dintr-o joacă. A luat o foaie şi un creion şi a început să traseze câteva linii, pe care, apoi, le-a colorat cu o cariocă. I-a plăcut ce a făcut, aşa că i-a spus mamei sale că ar vrea să se înscrie la Palatul Copiilor din Slobozia, la cercul de desen, pentru a învăţa cât mai multe despre noua ei pasiune.

„La început, mă jucam cu foile. Desenam pe toate foile pe care le vedeam goale. Am văzut că mă atrage şi am decis să mă înscriu la cercul de desen de la Palatul Copiilor“, spune micuţa artistă.

Talentul i-a fost premiat

De-a lungul timpului, Simona a participat la peste 20 de concursuri naţionale de desen, unde a luat de fiecare dată premiul I. Anul acesta, s-a întrecut pe sine. A participat la un concurs inedit de picutră, unde a reuşit să căştige marele premiu: o excursie de patru zile la Strasbourg.

La competiţia la care a luat parte, Simona a trebuit să îşi imagineze cum va arăta judeţul Ialomiţa în anul 2020. Micuţa artistă a convins juriul cu pictura sa, „Metropola din vis“.

„Era o reprezentare a Sloboziei. Mi-am imaginat un oraş ecologic, cu foarte mulă vegetaţie şi maşini care folosesc energia alternativă pentru a funcţiona“, se mândreşte Simona cu pictura care i-a deschis drumul spre Strasbourg. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 28 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 47 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°