În vârstă de 65 de ani, profesorul de la Institutul Fundeni susţine că luptă până în pânzele albe pentru viaţa pacienţilor grav bolnavi. Mihai Voiculescu a organizat săptămâna trecută Congresul Naţional de Hepatologie, la care au venit medici recunoscuţi la nivel mondial. Medicul Voiculescu a pledat cel mai mult şi a făcut nenumărate demersuri către autorităţi pentru reunificarea Institutului Clinic Fundeni.
Dacă ar fi ministrul Sănătăţii, i-ar strânge pe toţi foştii demnitari la o masă pentru a discuta despre ceea ce au făcut în Sănătate.
Cum aţi ajuns să practicaţi medicina?
Provin dintr-o familie în care tatăl meu a fost profesor de medicină şi sfatul lui a fost să fac arhitectura, pentru că el pleca dimineaţa şi venea seara. Ceea ce n-a ştiut tatăl meu atunci este că sunt un om care iubeşte să înfrunte dificultăţile. Pe cât îmi spunea să nu fac medicina, să nu vin la facultate că el era decanul facultăţii şi putea să se interpreteze, cu atât eram mai convins că asta trebuie să fac. El nici nu stătea acasă, cărţile erau în limba germană şi înţelegeam puţin. Vreau să vă spun prima data că m-a atras la medicină mai întâi partea de laborator. Eram premiantul liceului pe fizică, chimie, matematică, deci către medicina de laborator m-am îndreptat întâi de toate. Deşi în familie unchiul şi verişoara mea erau arhitecţi, mi se părea prea aristocratică aceasta meserie şi comodă. Reacţia a fost de a înfrunta greutatea. Cred că temperamentul m-a îndreptat către medicină.
Aţi avut cazuri în care nu se mai putea face nimic pentru pacienţi?
Oricărui medic îi mor pacienţi. E posibil să fi avut şi o pierdere sau două din culpă medicală. Nu conştientizez acum acest lucru pentru că sunt dintre acei medici care, oricât de mult insistă familia să ia bolnavul acasă pentru că nu mai e nimic de făcut, refuz să-l dau. Nu cred că vreodată s-a