Ce atribute în afară de telegenie şi apartenenţa la grupul potrivit de interese sunt necesare astăzi pentru a prinde un loc bun în spinarea slabului?

Aceste rânduri de o luciditate brutală îi aparţin lui Giovanni Papini şi sunt adresate noii generaţii de scriitori italieni din prima jumătate a secolului XX, dar aria lor de valabilitate este cu mult mai largă: „După treizeci de ani se vede într-adevăr cât valorezi, pentru că apar cei mai tineri decât tine. Până pe la treizeci de ani trebuie să te baţi cu cei în vârstă, iar lucrul acesta e mai uşor. Suntem judecători şi călăi în numele forţei eruptive a imaturităţii care vrea şi ea un pic de soare ca să înflorească. Duşmanii s-au ajuns, au devenit celebri, dar sunt obosiţi şi îşi ascund sub zâmbetul acru seninătatea laşă a satisfacţiei. Stau jos şi nu pot să se scoale. Aşteaptă, ne suportă, iar, dacă se tem cu adevărat, ne fac ochi dulci şi ne momesc prin cordialitate. Dar când apar ceilalţi, cei noi, cei proaspeţi (...), atunci începe ziua încercărilor şi a evaluării".

Roberta Anastase şi Sever Voinescu aveau toate datele să dea tonul unei noi generaţii de politicieni, cei aşteptaţi, tinerii care, preluând o parte din putere, să ofere României o direcţie, un sens. Au sfârşit înainte de vreme, personaje triste într-un teatru zgomotos şi absurd, groaznic - în fond. Ei să fie, aşa să arate „cei noi, cei proaspeţi", cei care vor aboli sistemul ticăloşit, cei care vor împlini idealurile (teribil cuvânt!) acelei revoluţii portocalii care promitea dreptate şi adevăr? Răspunsul e simplu şi înspăimântător.

A fost o vreme când Victor Ponta a fost şi el „judecător şi călău în numele forţei eruptive a imaturităţii care vrea şi ea un pic de soare ca să înflorească". Nu mai e cazul. E un politician deja experimentat, rodat în practicile cabinetelor înalte. Ce a adus el nou în PSD? A reuşit să reformeze ac