Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul unui blat eşuat. Cum a trimis Ţălnar titlul la Cluj

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Antrenorul dinamovist Cornel Ţălnar ar fi fost ademenit cu 500.000 de dolari pentru a ceda, acum doi ani, derby-ul cu Steaua. Sursa: CODRIN PRISECARU

Partida Dinamo - Steaua, derulată pe 4 mai 2008, şi-a procurat o poziţie fruntaşă în cartea de istorie a Ligii I la fotbal. Victoria cu 2-1 a "câinilor roşii", obţinută în penultima etapă, a trimis titlul în Ardeal, CFR Cluj devenind în premieră stăpâna absolută a campionatului intern.

Jucătorii s-au jurat pe Biblie

Despre importanţa sportivă şi beneficiile financiare rezultate după acel meci s-au scris romane. Graţie rezultatului, CFR ajungea a doua formaţie din România ce păşea în grupele Ligii Campionilor şi se umplea de bani de pe urma acelei participări. Jocul a fost disecat inclusiv tactic de cei implicaţi ("cu Bratu am forţat pe la Rădoi, că e mai lent", a dezvăluit pentru EVZ Cornel Ţălnar, antrenorul învingătoarei, secretul acelei reuşite de pomină).

Tocmai pentru că avea o importanţă aparte, confruntarea a suscitat un interes uriaş, iar presiunea a fost pe măsură în zilele premergătoare întâlnirii. La mai bine de doi ani după acel duel au ieşit la iveală jocurile de culise.

Aflat pe bancă în acea perioadă, Cornel Ţălnar, antrenorul de vremea rea al "câinilor", a fost unul dintre oamenii cei mai căutaţi. Telefonul i-a zbârnâit permanent, însă pentru a se ţine departe de orice tentaţii, "Ţânţarul" i-a lăsat "mobilul" unui apropiat.

Taberele implicate au făcut totul pentru atingerea ţelului. Deşi sunt fani dinamovişti declaraţi, impresarii Ioan şi Victor Becali au căutat să-i facă jocurile vărului Gigi, patron la Steaua, şi ar fi insistat pentru titularizarea anumitor jucători.

În replică, nedorind ca titlul să ajungă în Ghencea, Cristi Borcea i-a pus pe jucătorii săi să jure pe Biblie, sperând că există fotbalişti cu frică de Dumne

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 26 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°