Rivalităţile dintre bugetari şi cei care lucrează în domeniul privat sunt doar percepţii eronate. „Adevărul“ a consultat specialişti în resurse umane care vorbesc despre statutul, performanţele şi condiţia angajaţilor la stat şi a celor din sectorul privat.
Sloganul „Nu ne vindem ţara!" din anii '90 pare acum că vine dintr-o Românie mult îndepărtată. Astfel de lozinci, fabricate în laboratoarele noii propagande, au pus beţe în roate, pentru un timp, investitorilor care au „mirosit" oportunităţi de afaceri într-o ţară mare şi cu potenţial, recent ieşită de sub Cortina de Fier şi pro-occidentală declarată.
Aceşti investitori au ajuns în timp să modifice şi să diversifice piaţa forţei de muncă de la noi, impunând sistemul de lucru corporatist în cadrul marilor companii şi practicile concurenţiale. Trecerea de la uzina neperformantă la „dead-line"-uri, „team-building"-uri cu planşe şi proiecţii nu a fost deloc uşoară, au existat şi „victime".
În acest timp, statul mamut s-a reformat cu greu. Într-un târziu, oamenii au fost disponibilizaţi, unii s-au reorientat profesional, alţii cred şi acum că pe vremuri o duceau mai bine.
Orizont comun: bunăstarea
Nostalgia faţă de vremurile de dinainte de 1990, pe de o parte, şi aversiunea faţă de modul centralizat în care a operat până acum statul în economie, pe de altă parte, au produs o rivalitate greşit fundamentată între angajaţii la stat şi cei din mediul privat.
„Slujbaşilor" de la stat, cum sunt ironizaţi, li se reproşează fără temei lipsa de pregătire profesională, nepotismul, faptul că „toacă" banii ţării de pomană.
Exemplele mediatizate în acest sens au fost generalizate, producând o imagine deplorabilă a bugetarilor, în fapt prizonieri anonimi ai politicilor guvernelor postdecembriste.
De cealaltă parte, angajatul la privat a evoluat de la statutul
