Pe 29 septembrie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea parintelui Arsenie Boca - "Sfantul Ardealului". Fara sa ma gandesc la acest fapt, am plecat intr-o dimineata de vara catre o biserica din cartierul brasovean Craiter, cu gandul sa intalnesc familia Ramba, vechi ucenici ai marelui monah de la Sambata. Parintele Gheorghe, smerit si sfios, e un om interiorizat, cu care intri mai greu in vorba. Maica preoteasa, Ileana, e mai volubila. Pasind incetisor de la biserica spre casa, imi deapana povestea ei. Tragica si, in acelasi timp, minunata...
Fetita cea oloaga
- Mai intai ar trebui sa va spun ca m-am nascut infirma de ambele picioare. Nu puteam umbla. Am fost al doilea copil din cei noua. Cand m-a nascut mama, femeile din sat i-au spus: "Nu-i da sa manance! Las-o sa moara!". Dar mama a zis: "Daca Dumnezeu asa mi-a dat-o, eu ii dau sa manance. Si-apoi, sa faca Dumnezeu ce-o vrea cu ea!".
La varsta de trei ani si jumatate, m-au dus parintii la doctor, in Brasov, la operatie. M-a operat la un picior, pe urma la celalalt, urmand ca dupa sase luni sa ma mai duca la inca doua-trei operatii. Nu se schimbase aproape nimic. Umblam cu greu, in genunchi si impleticindu-mi picioarele. Era cam prin '38... A venit apoi razboiul. Pe tata l-a concentrat, asa ca am ramas si am crescut oloaga pe langa casa... A venit vremea, m-am dus la scoala. Invatatoarea a zis: "Nu mi-o aduce, ca eu n-o invat carte! Du-o si pune-o in fata sobei, sa-ti bage lemne in foc, ca de-atata-i buna! Altceva nu!". Si tata i-a spus: "Eu am adus-o s-o inveti carte. Daca nu, te dau in judecata!". Asa ca pana la urma m-a primit. M-a invatat, dar era o alta durere: copiii nu voiau sa se joace cu mine. Daca intram in vreun grup sa ma joc cu ei, toti se desparteau si plecau zicand: "Daca si schioapa asta se joaca cu noi, eu nu ma mai joc!". De cate ori m-am dus, dupa scoala,