Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expertul american Tom G. Palmer: „Nu ascultaţi de sfaturile economice de la Casa Albă!“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Specialistul american Tom G. Palmer sfătuieşte România să nu urmeze indicaţiile administraţiei Obama cu privire la îndatorarea pentru încurajarea consumului. Potrivit lui Palmer modelul de urmat ar fi cel german, care merge pe limitarea consumismului şi împrumuturilor, economisirea şi tăierea costurilor publice inutile.

Tom G. Palmer, specialistul american în economie, dar şi în drepturile omului spune că germanii dau o „lecţie-cheie“ de ieşire din criză. Ei taie cheltuielile publice excesive, au introdus reguli bancare sănătoase, dar mai ales au încurajat oamenii să economisească şi nu să se bazeze pe diferite subvenţii de la stat. De asemenea, aceştia au mărit vârsta de pensionare. La capitolul „aşa nu“, Palmer a dat exemplul SUA. „Nu ascultaţi cererile administraţiei Obama de a cheltui şi de a consuma mai mult. Este prostesc. Acum e timpul pentru a fi mai raţionali, adică să cheltuim un pic mai puţin şi să economisim mai mult. Este o fundaţie mai bună pentru o prosperitate ulterioară. Deci nu ascultaţi de sfatul care vine de la casa Albă!“, a declarat reporterului Adevărul Tom G. Palmer. „ Din păcate, atât administraţia Bush, cât şi cea Obama spun că soluţia în cazul în care suntem în datorii este să ne împrumutăm mai mult. Dar acestea este motivul pentru care am intrat în criză. Ceea ce se face acum este crearea premiselor unei noi crize. E ca şi cum toată lumea a fost la o petrecere, a băut prea mult, iar dimineaţa, ca să scape de mahmureală, „doctorul“ Bush şi „doctorul“ Obama spun: „Mai ia o sticlă de vodcă“. Nu e o soluţie pe termen lung. “, a detaliat specialistul american. Potrivit acestuia, francezii au luat măsuri similare cu cele luate de americani. „ Toate ţările europene trebuie să se uite la Grecia şi să nu aleagă acealşi drum. Nu este viabil sistemul, aşa“, mai declară Palmer.

Cine este Tom G. Palmer

Este doctor în ştiinţe polit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini cu atacatorul din New Orleans trăgând în poliţie înainte ca agenţii să îl împuşte mortal – VIDEO

HotNews acum o ora
Bărbatul care a ucis 14 persoane în atacul din noaptea de Anul Nou de la New Orleans a tras în poliţie din interiorul camionetei sale, ascuns sub airbag, înainte ca agenţii să îl împuşte mortal, arată imagini filmate cu camerele de corp ale poliţişt

Gică Hagi a auzit că Gigi Becali insistă pentru Denis Alibec și a reacționat: „De asta depinde”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gică Hagi (59 de ani) a reacționat cu privire la un posibil transfer al atacantului Denis Alibec (34) la FCSB. Aseară am avut puțin ghinion, Gustavo s-a accidentat puțin la gleznă.

România a intrat în Programul Visa Waiver. Precizări MAI

Ziua Constanta acum 3 ore
La 10 ianuarie 2025, secretarul pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro MAYORKAS, a anunțat includerea României în Programul Visa Waiver, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Washington. Apartenența României la Pr

Consulatul României la Los Angeles, evacuat din cauza incendiilor din zonă, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 3 ore
Ministerul condus de Emil Hurezeanu a transmis vineri, 10 ianuarie, că, din cauza evoluţiei imprevizibile a incendiilor, autorităţile americane au cerut evacuarea clădirii Consulatului General al României la Los Angeles.

Ursula von der Leyen a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei

HotNews acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost internată în spital timp de o săptămână din cauza pneumoniei, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt, clarificând pentru prima dată gravitatea bolii sale, scrie News.ro citând POLITICO. „P

UPDATE - Intervenţii ale echipajelor de deszăpezire în mai multe zone montane din ţară, unde ninge viscolit / Recomendările drumarilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Drumarii intervin cu echipaje de deszăpezire în mai multe zone din ţară unde, vineri seară, ninge viscolit. Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece la drum cu autoturismele nepregătite corespunzător. UPDATE: Şi echipele de deszăpezire ale DRDP Cluj acţion

Ministerul de Interne: Programul Visa Waiver nu este numai un program de facilitare a călătoriilor ci şi unul de securitate

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne apreciază, vineri seară, includerea României în Programul Visa Waiver şi reaminteşte că a fost un proces complex, la care MAI a avut o contribuţie determinantă, care a presupus îndeplinirea mai multor criterii tehnice.

UPDATE - Donald Trump, sentinţă de eliberare necondiţionată în dosarul Stormy Daniels. Preşedintele ales scapă de închisoare şi amendă, dar anunţă că va face apel

News.ro acum 6 ore
Judecătorul Juan Merchan, care judecă dosarul în care preşedintele ales al SUA a fost găsit vinovat pentru 34 de acuzaţii de fraudă fiscală în cazul cunoscut sub numele de „Stormy Daniels”, după numele unei vedete porno către care ar fi făcut plăţi

Cutremur în România într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs vineri după-amiază, 10 ianuarie, la ora locală 15:49, în zona seismică Vrancea, județul Prahova, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INC

SUA strică învestirea lui Nicolas Maduro anunțând o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea liderului venezuelean

Libertatea acum 4 ore
SUA au anunţat o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru informaţii care duc la arestarea liderului venezuelean Nicolás Maduro, care a depus jurământul vineri pentru un al treilea mandat de şase ani ca „președinte”, în urma unor alegeri marcat

Vremea

București
acum

sâm.

3°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/4°
mar.

-1°/2°
Iasi
acum

sâm.

0°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-1°/1°
mar.

-3°/2°
Constanta
acum

sâm.

4°/6°
dum.

2°/5°
lun.

2°/4°
mar.

0°/3°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°