Am fost la întîlnirea foştirlor bursieri DAAD, organizată la ASE zilele acestea. Nu ieri, cînd au vorbit Funeriu şi alte personalităţi, ci azi, la o discuţie despre elite ceva mai aaplicată cu Klaus von Beyme (profesor la Heidelberg), istoricul Bogdan Murgescu, Alexandru Solomon (omul cu Kapitalismul românesc), Annette Julius (reprezentantă DAAD), Michael Edinger (Universitatea Jena). Pe scurt, câteva idei.
Ieri, Funeriu a declarat nesurprinzător (are o obsesie cu asta) că „Elita ştiinţifică a României aflată, actualmente, în străinătate trebuie atrasă în ţară”. (mai mult aici). Azi, tonul a fost mult mai temperat şi mai interesant pe alocuri. Iar tînărul profesor Edinger a retezat scurt din avîntul-elitelor-aduse-înapoi care se prezenta intens şi printre spectatorii de azi (totuşi înfiorătoare plăcere de a repeta clişeele cu România de rahat care poate fi salvată doar din exterior – am constatat asta la 90% dintre cei care au intervenit cu întrebări sau lămuriri din sală). Edinger, spuneam, a intervenit o dată scurt şi clar – e un mit că poate rezolva ceva aducerea elitelor înapoi în România, fie şi într-un program susţinut prin care “valorile” ar fi plătite bine şi ar fi plasate în funcţii cheie - “în alte ţări, readucerea elitelor înapoi nu a funcţionat”, a spus Edinger. Murgescu nuanţase înainte importanţa unui exerciţiu simplu la nivelul oricărui individ: înainte de critica furibundă a elitelor ar fi bine să ne uităm cu atenţie în oglindă şi să vedem ce facem concret pentru evoluţia cîmpului social pe care îl reprezentăm.
Din aceeaşi paradigmă e şi citatul din Adorno dat de Julius la începutul conferinţei: “putem să fim elite, dar să nu ne simţim elite”.
Von Beyme a avut un discurs jucat-cinic despre cum nu prea poate fi abolită coruperea elitelor şi nici nedreptăţile din câmpul valorii şi a insistat asupra unui concept ierarhic de “elite” –
