Anticipam luni ca saptamana de mari proteste sindicale are toate sansele sa esueze lamentabil. Nu m-am inselat, se pare. Pana vineri, liderii sindicali nu au reusit sa mobilizeze nici macar jumatate din numarul anticipat de protestatari, desi i-au adus cu autobuzele din toata tara.
In general, mesajele au fost palide, iar revendicarile nerealiste.
Derapajul violent de la mitingul de miercuri a fost, din fericire, nesemnificativ, insa graba cu care organizatorii au pus capat mitingului imediat dupa declansarea lor ne arata cat de putin stapanesc ei situatia.
Vineri, protestul politistilor a atras atentia prin ineditul sau, de altfel foare periculos, si dupa ce a devenit ilegal.
Si totusi, debilitatea protestelor sindicale nu trebuie privita in niciun caz ca o dovada ca oamenii nu sunt disperati. Oamenii sunt chiar dincolo de limita disperarii, pentru ca multi dintre ei au fost impinisi sub limita subzistentei.
Si asta pentru ca scaderea veniturilor lor nu este de numai 25%, ci mult mai mare, chiar 40% pentru cadrele medicale si cele din Sanatate. Totodata, promisiunea lui Emil Boc ca veniturile nu vor scadea sub 600 de lei s-a dovedit inca o minciuna. Fluturasii de salarii stau dovada. Nu se poate trai cu 300-400 de lei pe luna, iar optiuni in sectorul privat nu exista.
Dar s-a ajuns in situatia aceasta din cauza infratirii dintre clasa politica si sindicate. Caci, pentru a masca mai bine dezechilibrele bugetare, cele doua tabere si-au dat mana pentru un compromis cat se poate de pagubos pentru "beneficiarii" lui.
Salariile au ramas foarte mici, in schimb au fost adaugate o multime de sporuri care ajungeau sa le dubleze, daca nu mai mult. Sporurile prezentau avantajul de a putea fi acordate discretionar, mai multe sau mai putine cu cat salariatul era mai obedient fata de conducere si s
