Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţia lui Duckadam nu iese din casă

Publicat in Cancan, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Julianne Duckadam a sărbătorit împlinirea vârstei de doi ani împreună cu părinţii săi în Capitală Plimbare. Micuţa a fost răsfăţată cu o vizită la mall, unde s-a jucat în voie Amintire. Julianne în curtea de la Semlac, unde se simţea fericităJulianne s-a acomodat mai greu în noua casă şi îi lipseşte foarte mult curtea pe care o avea în localitatea arădeană Semlac. "În primele zile mai mergea la uşă şi spunea că vrea să ieşim afară, aşa cum era obişnuită acasă, unde toată ziua o petreceam în aer liber. Dacă până acum eram încântaţi de mediul sănătos în care creşte, lângă Mureş, şi cu multă vegetaţie, acum am adus-o în Bucureşti, unde va duce lipsa aerului curat. Însă cel mai mult îi lipsesc câinii, pe care îi smotocea toată ziua", a mărturisit Alexandra Duckadam.

În ceea ce o priveşte pe tânăra soţie a bossului de la Steaua, nici ea nu se simte prea în largul ei în Capitală, deoarece soţul ei este mai tot timpul plecat. "Îmi este puţin mai greu atunci când Helmuth este plecat, deoarece nu am maşină să ne putem deplasa. Dar mă consolez cu gândul că oricum nu cunosc Bucureştiul şi nu aş şti încotro s-o apuc. Când Helmuth este liber compensăm şi ieşim împreună", a mai spus soţia preşedintelui Stelei.

Chiar dacă înainte de a se muta la Bucureşti membrii familiei Duckadam erau pregătiţi să plece pentru un an în Statele Unite ale Americii, ei şi-au schimbat imediat planurile pentru a-i face pe plac lui Helmuth. "Acum totul este OK şi asta datorită faptului că suntem împreună, alături de fetiţa noastră. Cât timp suntem împreună, sănătoşi şi ne iubim, totul este perfect. Unde mai pui şi faptul ca Helmuth a ajuns acolo unde şi-a dorit de foarte mulţi ani", a mai adăugat Alexandra.

Au sărbătorit-o pe Julianne în trei

Julianne a avut parte, zilele trecute, şi de prima petrecere de aniversare în Capitală. Ea a împlinit doi ani şi părinţii au

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°