Talk-show-urile sportive seamănă cu surorile lor politice. Sursa: EVZ
O interminabilă trăncăneală, între aceleaşi personaje: ziarişti, oameni ai fenomenului, particulari sau, cum inspirat li s-a zis, pretutindenari şi vorbagii.
O notă distinctă o aduce "Replay", emisiunea de retrospectivă a sportului românesc realizată de Marian Olaianos la TVR 2. Aici, nu sunt măguliţi mai-marii zilei şi nici nu sunt între-ţinute polemici sterile, ci se analizează, aşezat şi competent, imagini adesea inedite.
Ei bine, în virtutea logicii româneşti că, dacă merge ceva, trebuie să i se dea în cap, asta era să păţească şi "Replay"! Cu chiu-cu vai, i s-a găsit spaţiu în grila de to-amnă a canalului doi: va intra zece minute după miezul nopţii, o oră mai târziu decât până acum.
Ca o consolare pentru cei care aşteaptă serile de luni pentru a savura vremurile în care fotbalul era fotbal, emisiunea s-a extins la 75 de minute. Adică va avea cinci minute în plus. Aferim!