Câmpul lui Neag este una dintre ultimele localităţi din România rase de pe faţa pâmântului de industrializarea comunistă. La mai bine de 20 de ani distanţă, un fost activist de partid, angrenat în procesul "industrializării" de atunci, şi una dintre victimele demolărilor abuzive de la Câmpul lui Neag povestesc cum s-a întâmplat. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu
1 /.
Până la începutul anilor 80 cei aproape 600 de oameni din Câmpul lui Neag îşi duceau viaţa aproape la fel cum începuse ea prin secolul XV, când legenda spune că Neag, un grof plecat de la Baru Mare sus în munţi, pentru a putea trăi liniştit cu amanta lui cu care şi-a întemeiat o a doua familie, în jurul căreia a creat şi o ceată de haiduci.
Pământul mănos îi transformase deja demult pe urmaşii haiducilor în agricultori pricepuţi şi în crescători de animale. În plus, mulţi dintre ei mai câştigau un ban şi muncind în minele de cărbune din apropiere. Foamea de cărbune a fost fatală pentru localitate şi chiar şi pentru o parte dintre săteni.
La începutul anilor '80, aici a fost începută prima exploatare de huilă la suprafaţă. S-a excavat mai întâi la marginea localităţii. An după an, marginea carierei s-a tot apropiat de bătătura satului. Mai întâi ogoarele, apoi livezile, apoi grădinile din spatele caselor şi cimitirul bisericii greco-catolice au dispărut rând pe rând sub cupa excavatorului.
Evacuaţi de pe o zi pe alta
Foamea de huilă şi dorinţa activiştilor de partid de a se evidenţia au accentuat drama de la Câmpu lui Neag în 1987. Atunci a apărut şi primul dintre cele cinci decrete de expropriere date pentru această zonă. Demolarea urma să fie făcută în două etape: în prima – vatra satului, iar în cea de-a doua, extinderea carierei spre marginile localităţii.
"Nu şi-au dat seama că distrug o localitate cu o istorie foarte veche.
