Ca orice serviciu secret, inclusiv Securitatea, CIA simte nevoia să se înfăţişeze mai puternică decât e în realitate.
Memorii ale foştilor lucrători (cenzurate, totuşi, de Agenţie), documente ultrasecrete date publicităţii de Comisii ale Congresului (cu mari părţi şterse, totuşi), filme, studii au difuzat în lumea largă imaginea CIA ca o maşinărie înfricoşătoare, care răstoarnă şefi de state, regizează revolte spontane, contracarează insurgenţe şi asasinează lideri străini care stau în gâtul Americii. Din când în când însă, imaginea asta, nu lipsită de ţeluri publicitare şi, mai ales, manipulatoare (ca orice serviciu secret, inclusiv Securitatea, CIA simte nevoia să se înfăţişeze mai puternică decât e în realitate), e pusă la îndoială de câte o comedie cinematografică dedicată tembelismului născut din excesiva birocratizare a Agenţiei. Ficţiune artistică! - îşi spun telespectatorii români, convinşi că Agenţia Centrală de Investigaţii, ca tot ce aparţine Americii, de altfel, e alcătuită din Supermani.
Citind despre acţiunile clandestine ale CIA, autorizate de preşedintele Henry Truman, la 18 iunie 1948, prin National Security Council Directive NSC 10/2, am întâlnit câteva operaţiuni reale, nu fictive, ale Agenţiei, care ar trece incredibile, prin nota lor de absurd, chiar şi într-o comedie cinematografică. În 1952, specialiştii CIA lansează proiectul ultrasecret „MK Ultra 142", vizând folosirea animalelor pe post de spioni şi bombe teleghidate. În cadrul Proiectului, s-au cheltuit mulţi bani pentru transformarea unei pisici într-un nou James Bond. Organul auzului uman, cochlea sau melcul, aflat în urechea internă, poate separa zgomotele. Aşa se explică de ce doi inşi se pot auzi unul pe celălalt chiar şi în mijlocul unui haloimăs sonor. Un microfon pur şi simplu nu poate disocia însă o conversaţie din mijlocul hărmălaiei de la o petrecere. CIA avea n