Am putea sa-i spunem foarte bine si esecul sindicatului numit Romania, avand in vedere ca statul, desi are o armata de bugetari, nu reuseste sa ofere cetateanului servicii de baza. Insa ca sa intelegem care ar fi esecul sindicalistului si de ce il urmareste ca o ciuma in fiecare toamna, trebuie sa-l definim.
Esecul este atunci cand nu ai reusit sa atingi obiectivele pe care singur ti le-ai stabilit, ori aceste obiective par a fi o mare problema in schitele sindicale. Ceea ce nu s-a inteles este ca pana la urma obiectivul principal este sa asigure un trai decent salariatilor, nu sa numere cu cate oua s-a aruncat dupa manifestatie.
Pana la urma, ce si-au stabilit sindicalistii? Sa ceara caderea Guvernului, convocarea CSAT si demisia presedintelui? Sa incalce autorizatia de miting, doar ca sa arate ca pot? Scopurile nerealiste ale sindicatelor sunt principalul motiv al esecului: renuntarea la reducerea salariilor si la disponibilizari ar fi prea mult pentru un Guvern care a facut un imprumut de 20 de miliarde de euro de la o institutie financiara internationala, si acest lucru cu siguranta nu se va intampla.
Ceea ce uimeste aici este nu neaparat nerealismul sindicatelor, ci modul in care unii lideri politizeaza protestul. Manifestantii cer in mod constant ca reprezentanti ai Guvernului sau presedintele Basescu sa vina sa discute cu oamenii din strada, iar unii asa-zisi analisti bine insurubati in scaunele studiourilor de televiziune sustin cu o nonsalanta incredibila ca acest lucru "ar calma spiritele sau i-ar linisti pe oameni".
Imaginati-va o mana de oameni iesind, rand pe rand, spasiti, din cladirile administrative, in fata celor carora le-au taiat salariile din pricina propriei incompetente manageriale, incercand sa-i calmeze si sa-i linisteasca. Astfel de personaje dornice sa vada sange pe strazi ar merita sa li se ta
