Columbodromul este etimologic un mix latino-grecesc dintre columba (porumbel) şi dromos (tip de cursă sportivă practicată în Grecia antică) sau tradus şi mai pragmatic de anglo-saxoni "One Loft Races", respectiv cursele dintr-o singură crescătorie. Astfel, deşi specificul curselor cu porumbei călători este dat de un singur punct de start (locaţie de lansare) şi zeci, sute sau mii de puncte de sosire (volierele casnice), sistemul columbodromului simplifică ecuaţia, reducând-o la formula "o lansare pentru o sosire".
Această competiţie este dedicată numai puilor nescoşi la zbor, adică neobişnuiţi cu voliera părintească, pentru ca ei să nu încerce astfel să revină acasă. Puii sunt toţi obişnuiţi la noua adresă unde încep antrenamentele şi apoi cursele cu premii intermediare, pentru a ajunge apoi la cursa finală, cea premiată substanţial. După finalizarea competiţiei se întocmeşte clasamentul general al celor mai bune păsări, cu clasări punctate pe toate distanţele jucate în ritm crescător. Dacă în cursa finală surprizele sunt cele care adesea fac regula, în clasamentul AS se premiază constanta calitativă a porumbelului.
Columbodroamele sunt detaşat cel mai bine plătite competiţii cu porumbei din lume. Sistemul de câştig este situat pe trei paliere: premiile financiare plătite pentru cursa principală şi cursele intermediare, cota de 30%-50% revenită din vânzarea porumbeilor la sfârşitul concursului final şi pariurile jucate în timpul competiţiei. Suma acestor premii variază de la câteva sute de euro până la câteva sute de mii de euro. Aşadar, foarte tentant! Însă, dincolo de reţeta financiară, care, fie vorba între noi, are întotdeauna un câştigător garantat... organizatorul oferă participanţilor şansa unică de a concura cu mari crescători (nume de poveste), dispersaţi pe întregul mapamond.
Numai într-un columbodrom se pot î