La prima vedere, Pamukkale pare un troian uriaş din zăpadă pufoasă ce sclipeşte sub razele soarelui într-o zi frumoasă de iarnă. De fapt, dealul nu s-a format în urma ninsorilor abundente, ci este o colină din calcar. Sursa: Andreea Dogar
Din loc în loc, din burta colinei ies în afară bazine naturale cu apă caldă şi limpede în care turiştii pot face baie nestingheriţi. Acestea sunt faimoasele terase din travertin, o rocă poroasă din calcar ce a luat naştere la gura de vărsare a izvoarelor termale.
Datorită aspectului pufos al rocii albe, localitatea din provincia Denizli, din sud-vestul Turciei, a fost numită „Pamukkale”, cuvânt ce înseamnă „castel de bumbac” în limba turcă.
Peisajul aproape ireal de la Pamukkale - cu bazine ce par tăiate în piatră de mâna omului şi cascade pietrificate de-a lungul vremii - a fost introdus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1988.
Când apa izvoarelor, suprasaturată cu carbonat de calciu, ajunge la suprafaţă, dioxidul de carbon iese din ea, iar carbonatul de calciu este depozitat sub forma unui jeleu moale. Treptat, acesta se întăreşte şi devine travertin (roca albă cu aspect pufos).
Izvoarele calde din Pamukkale au fost folosite pe post de „jacuzzi” începând cu secolul al II-lea î.Hr. Oamenii veneau aici pentru a-şi trata afecţiunile, iar mulţi dintre ei se retrăgeau în localitatea Hierapolis când ajungeau la bătrâneţe.
La Pamukkale există 17 izvoare cu apă termală cu temperaturi mai mari de 35 de grade Celsius. În unele zone, peste terasele din calcar roşiatic şiroiesc şuvoaie de apă caldă. Pentru a proteja formaţiunile din travertin, turiştii nu au voie să poarte încălţăminte (încălţările trebuie lăsate la intrare). E bine de ştiut că suprafaţa este foarte alunecoasă
