Criză, necriză, Primăria Hodac vrea să investească aproximativ 3,9 milioane de lei în modernizarea drumurilor. Suma este cumulată de cele două proiecte de modernizare a drumului pe care Primăria Hodac le-a iniţiat. Primul proiect prevede modernizarea drumului comunal Toaca – Dubiştea de Pădure – Ibăneşti, pe o distanţă de 2,4 kilometri, valoarea estimativă a proiectului fiind de 2,4 milioane de lei. Cel de-al doilea proiect cu valoarea de 1,4 milioane de lei vizează repararea a 2,2 km de drum asfaltat şi modernizarea a 1,2 km neasfaltat care leagă localităţile Toaca şi Hodac.
Cheltuieli suportate de bugetul local.
Proiectele de modernizare a drumurilor vor fi finanţate de către Primăria Hodac, întreaga valoare a investiţiei achitându-se din bugetul local. Licitaţia va avea loc în data de 6 octombrie începând de la ora 10.00, respectiv ora 12.00 la sediul Primăriei Hodac, strada Principală nr. 98. Data limită pentru înscriere la licitaţie este 5 octombrie 2010. Lucrările la modernizarea drumului vor începe cel mai probabil, la aproximativ zece zile de la data câştigării licitaţei, termenul limită pentru finalizarea lucrărilor fiind iunie 2011. „Momentan avem cinci societăţi care s-au înscris pentru a participa la licitaţie, dar încă mai e timp pentru ca acest număr să crească. Vom accepta oferta care e cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Termenul de finalizare a lucrărilor este de opt luni, deci sperăm că nu vom întâmpina probleme şi la jumătatea anului următor, vom avea drumurile refăcute”, a declarat Iacob Valentin Marin, primarul comunei Hodac.
Criză, necriză, Primăria Hodac vrea să investească aproximativ 3,9 milioane de lei în modernizarea drumurilor. Suma este cumulată de cele două proiecte de modernizare a drumului pe care Primăria Hodac le-a iniţiat. Primul proiect prevede modernizarea drumului comunal Toaca – D