Grav accident pe DN1, în urmă cu puţin timp. Un autoturism s-a izbit puternic de un TIR, iar şoferul maşinii mici a fost scos cu greu, dintre fiarele contorsionate, de echipajul de la Descarcerare. La nici 50 de metri alte 3 maşini, printre care una în care se afla o echipă de control din cadrul Ministerului Culturii, s-au tamponat.
Accidentele s-au petrecut în judeţul Sibiu, între localităţile Cristian şi Săcel. Se pare că la ora producerii accidentului în zonă ploua puternic, astfel că şoseaua era umedă iar vizibilitatea scăzută.
Şoferul unui autoturism Toyota, care venea dinspre Alba spre Sibiu se zbate între viaţă şi moarte după ce a călcat pedala de acceleraţie prea tare. Poliţiştii de la Serviciul Rutier Sibiu susţin că acesta, aflat într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul maşinii, s-a rotit pe şosea şi s-a izbit puternic de un ansamblu TIR, care circula regulamentar pe acelaşi sens de mers. Din nefericire, şoferul autoturismului a fost grav rănit, iar pentru a fi scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii a fost nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare.
Soţia şi încă o femeie, aflate şi ele în maşina mică, s-au ales doar cu o sperietură puternică. La fel şi şoferul TIR-ului cu numere de Cehia, care transporta alimente.
În timp ce medicii îi acordau primul ajutor victimei, un alt vitezoman, care venea dinspre Sibiu, a lovit două maşini.
Într-una dintre maşini, un Land Rover cu numere de Bucureşti, se aflau doi oficiali de la Ministerul de Cultură care se îndreptau spre Cluj, unde urmează să efectueze un control.
"Noi suntem în misiune, mergeam spre Cluj şi am încetinit pentru că văzusem accidentul de dinainte. Nu am auzit decât o bubuitură puternică. Am fost loviţi în spre de un Opel, care rula cu peste 100 de km la oră, şi rotiţi pe şosea", spune Ion Mihail
Şoferul vinovat spune că nu şi-a dat seam