Echipa de volei masculin Ştiinţa Explorări Baia Mare a fost învinsă, duminică, în finala Cupei Balcanice, de formaţia Ribnica Kraljevo, scor 2-3.
Pe seturi, scorul a fost 25-21, 17-25, 30-32, 25-22, 13-15, băimărenii ratând de puţin câştigarea trofeului pus în joc la turneul din Serbia. În primul meci de la Kraljevo, Ştiinţa a învins formaţia albaneză Teuta Durres, cu 3-0 (25-15, 25-21, 25-12).
La feminin, Unic Piatra Neamţ a câştigat primul meci la turneul din Muntenegru, în faţa sârboaicelor de la OK Klek Klek, scor 3:0 (25-19, 25-19, 25-16) şi va juca finala cu Illerbankaşi (Turcia), care a eliminat în semifinale formaţia gazdă Zok Luka Bar (Muntenegru), cu 3-0.