Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii spun că oraşul lor ar putea fi Capitala Verde a României

Publicat in Adevarul, duminică 26 septembrie 2010 ·

Umbrela Verde împreună cu Ministerul Mediului şi Pădurilor au derulat în perioada 23-26 septembrie seria acţiunilor eco din cadrul proiectului Capitala Verde a României.

Astfel, clujenii au avut ocazia să îşi susţină oraşul prin implicarea în acţiunile verzi derulate în cele 4 zile, acţiuni menite să promoveze şi să responsabilizeze locuitorii Clujului în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, păstrarea curaţeniei, respectarea spaţiilor verzi şi înţelegerea importanţei colectării selective a deşeurilor, inclusiv electrice şi electronice, şi reciclarea acestora.

Acţiunile au debutat joi, 23 septembrie prin lansarea acţiunii de colectare deşeuri de echipamente electrice şi electronice, cu sprijinul Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec. Punctele de colectare au fost amplasate în cartierul Mănăştur şi în Piaţa Mihai Viteazul. 80 de clujeni au adus aparate electrice sau electronice vechi sau stricate, cantitatea colectată fiind de peste 2 tone.

Vineri, 24 septembrie au fost distribuite şoferilor, cu sprijinul reprezentanţilor IPJ Cluj şi a celor peste 50 de voluntari din cadrul Liceului Maranatha, peste 2000 de stickere pentru maşina cu mesajul „Eu nu arunc gunoi pe stradă”. Acţiunea s-a derulat în 5 intersectii semaforizate din centrul oraşului iar clujenii s-au arătat receptivi şi dornici să transmită mesajul campaniei mai departe.

Sâmbătă, 25 Septembrie, Umbrela Verde s-a alăturat mobilizării naţionale din cadrul Let’s do it România. Astfel, primarul Sorin Apostu şi reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca, alături de o echipă de voluntari din cadrul Liceului de Protecţia Mediului şi a Grupului Şcolar Terapia şi reprezentanţii Umbrela Verde au ecologizat pădurea Hoia. Cele peste 70 de persoane au colectat 200 saci de deşeuri „uitate” de către turişti şi cei care ies la final de săptămână în zonă. Această cantitate adunată în cad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum o ora
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 2 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 5 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Misterul panterei negre observate în Bulgaria și România: Amprenta de labă indică altceva, spun experţii bulgari

HotNews acum o ora
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi care ar fi fost văzut apoi și în România, la Giurgiu, ar putea fi de fapt un câine de talie mare, relatează publicația bulgară Novinite citând expe

VIDEO Luca Băsceanu, oficial la Universitatea Craiova! » Clip inedit la prezentare

Gazeta Sporturilor acum o ora
Luca Băsceanu (19 ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova. Mijlocașul a post prezentat printr-un clip video inedit. De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova! Abia aștept să ne vedem pe Oblemenco! Forța Știința! - Mi

Sfântul Sinod a canonizat 16 femei cu viață sfântă

Ziua Constanta acum 35 minute
Canonizarea a 16 femei cu viață sfântă În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna 'Teoctist Patriarhul' din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Biseric

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 33 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Fostul adjunct al lui Șoigu la Apărare, „generalul glamour” Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupție

HotNews acum 3 ore
Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 13 ani de închisoare pe Timur Ivanov, fost ministru adjunct al apărării, pentru deturnare de fonduri și spălare de bani într-un dosar de corupție care intervine în plin conflict armat împotriva Ucrainei

Sorana Cîrstea, a patra jucătoare din România eliminată în primul tur la Wimbledon

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea, locul 168 mondial, a fost eliminată, marţi, în primul tur la Wimbledon. Tot marţi, a părăsit iarba londoneză şi Jaqueline Cristian. România a rămas pe tabloul principal doar cu Irina

Vremea

București
acum

25°
mar.

19°/31°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/29°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

22°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°