Lipsa cronică de încredere între liderii marilor confederaţii, dar şi între mase şi lideri, precum şi interesele politice şi personale ale acestora din urmă au decredibilizat constant mişcarea sindicală. În pofida măsurilor dure luate de către Guvern, reacţia sindicatelor este mai degrabă anemică şi lipsită de eficienţă.

În primăvară, când Executivul doar a anunţat planurile de austeritate, sindicatele au reuşit un miting cât de cât consistent în Piaţa Victoriei şi atât. Atunci, liderii sindicali proroceau că în toamnă, când populaţia va simţi în portofel efectele austerităţii, mişcările de protest vor fi mult mai ample.

Toamna a venit, măsurile Guvernului fac ravagii, însă protestele sunt departe de amploarea anunţată de liderii confederaţiilor. Marile mitinguri şi greve ale anilor '90 sunt acum o amintire care animă nostalgiile preşedinţilor celor cinci confederaţii. De ce se întâmplă asta?

O cauză obiectivă a declinului mişcării sindicale este privatizarea. Majoritatatea investitorilor privaţi au preluat întreprinderile de stat, dar nu şi bătaia de cap sindicală.

Din dosar:

DOSAR PARTEA II

De ce moare mişcarea sindicală

DOSAR PARTEA III

Ion Rădoi, jupânul de la metrou

DOSAR PARTEA IV

Factorul Vîntu

O altă cauză sunt şi acţiunile liderilor. După guvernatorul BNR, şefii marilor centrale sindicale sunt cele mai longevive persoane în funcţiile pe care le deţin. Cariera multora dintre ei este marcată de decizii cel puţin controversate: au folosit notorietatea câştigată ca sindicalişti pentru a se implica făţiş în politică sau au derulat afaceri pe spinarea membrilor de sindicat.

Un rol major în decredibilizarea liderilor a fost şi faptul că au intrat pe statele de plată ale omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, astfel încât a devenit dificil de estimat dacă eventualele mişcări d