Nu trebuie să fii de la „Meteo" ca să ştii că, dacă semeni vânt, culegi furtună. Iar primele semne că vântul fusese deja semănat le-au venit guvernanţilor din proximitate, din tabăra prietenilor. Când generalul Oprea Gabriel a avertizat, încruntat, că nu va lăsa pe nimeni să-şi bată joc de onoarea militarilor, umilindu-i după o viaţă de veghe pentru apărarea ţării, eu am înţeles despre ce era vorba. Traian Băsescu şi Emil Boc însă, ba. Aşa se face că, după ce poliţiştii din Craiova şi-au exprimat cât se poate de explicit nemulţumirile salariale, neprimind răspunsul aşteptat, ei şi colegii lor din ţară au organizat o manifestaţie - legală - în Piaţa Victoriei, spre a se face văzuţi şi auziţi de către premier. Şi cum nu s-a auzit nici un mesaj încurajator, liniştitor sau de natură să dea o speranţă apărătorilor ordinii publice din România dinspre Guvern, într-o translaţie firească au păşit către Cotroceni, spre a se adresa celuilalt decident asupra sorţii ţării, preşedintelui însuşi.

Ar fi fost, poate, de aşteptat ca omul popular şi amator de dialoguri cu mulţimea de până mai ieri să iasă şi să strângă mâinile manifestanţilor în uniforme - măcar ale lor -, găsind cuvintele care să relanseze, dacă nu economia, măcar elanul de a crede că România nu a devenit între timp un proiect absurd. Dacă momentul psihologic a fost ratat - fiindcă trebuie spus, oricât de odios mi-ar fi fostul dictator comunist: în 1977, Ceauşescu a coborât în mină cu răsculaţii din Valea Jiului, înainte de a-i aresta pe unii, de a-i risipi pe alţii şi de a-i infiltra cu securişti pe toţi -, nu este de mirare că spiritele s-au inflamat. S-au emis astfel lozinci dincolo de sobrietatea unui discurs oficial şi mai piperate decât oricare dintre ei ar fi proferat acasă ori la somarea vreunui găinar.

Măcar acum ar fi fost de dorit o reacţie matură a vârfurilor ierarhiei de stat de la noi. Ea