Arborii care fac senzaţie în localitatea nemţeană au fost plantaţi vara aceasta cu bani de la Ministerul Mediului.
În parcul din centrul oraşului Bicaz au început să se înalţe 27 de arbori de lalea, o plantă cultivată rar în România şi extrem de sensibilă la condiţiile climaterice. Aceştia au înlocuit tot atâţia tei şi au apărut după ce Ministerul Mediului a dat 500.000 de lei pentru reamenajarea parcului.
„Prea aparte să poţi uita“
Singurul exemplar din judeţul Neamţ se găsea până acum în parcul dendrologic din localitatea Văleni. Copacul care face lalele a devenit atât de important pentru comunitatea de acolo, încât Ziua Comunei Văleni este programată pentru ca festivităţile să se suprapună peste momentul înfloririi sale.
„Arborele are o frunză foarte deosebită de toate celelalte, în formă de liră, pe care am ţinut-o minte din timpul studenţiei. În parcul central din Braşov, unde am făcut facultatea în urmă cu 17 ani, erau doi arbori de lalea, care fac nişte flori asemănătoare lalelelor, prea aparte ca să le poţi uita. De altfel, cei doi arbori sunt singurii pe care i-am văzut până la apariţia puieţilor de la noi“, a precizat Florin Zaharia, inginerul silvic care a sesizat primul apariţia arborilor exotici la Bicaz.
Mai mulţi puieţi de arbore de lalea au mai fost plantaţi la Bicaz în faţa bibliotecii orăşeneşti. „N-am mai văzut arbori de lalea până acum, dar îmi imaginez că sunt impresionanţi când se umplu de flori asemănătoare lalelelor“, a spus Mariana Călinescu, bibliotecară.