Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E.ON Gaz a încasat bani ilegal în două luni

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 ·

Mai mulţi consumatori de gaze din municipiul Zalău au primit acasă facturi „umflate“ de la compania E.ON, care a încasat TVA de 24 la sută înainte de intrarea în vigoareCompania „a uitat“ să le elibereze unor clienţi din Zalău facturi pe lunile mai şi iunie, comprimând trei luni pe o factură unică şi percepând TVA-ul mărit.

O tânără din Zalău reclamă faptul că sucursala din Zalău a E.ON Gaz a încasat bani ilegal de la ea pe două luni, aplicând taxa pe valoarea adăugată (TVA) mai mare cu cinci la sută înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de Guvern.

Monica C. n-a primit, timp de trei luni, nicio factură de la E.ON Gaz România. A primit-o în luna august pe trei luni, pentru perioada mai, iunie şi iulie.

Cum luna mai din aceast an a fost destul de friguroasă, suma a fost consistentă. Cu atât mai consistentă, cu cât a fost aplicată şi taxa pe valoare adăugată de 24 la sută, inclusiv pe lunile mai şi iunie, deşi taxa mărită a intrat în vigoare doar de la 1 iulie. Astfel, pe factura primită pe cele trei luni, Monica C. a fost anunţată că are de plătit în total 205, 21 de lei, din care 39,72 de lei reprezenta TVA de 24 la sută. Deşi diferenţa de TVA nu e foarte mare, sub doi lei, măsura E.ON Gaz nu pare deloc legală.

„E nedrept să se perceapă TVA-ul mărit“

Mircea C. este în aceeaşi situaţie. A primit o singură factură pe trei luni, pentru aceeaşi perioadă (mai, iunie şi iulie), în care TVA-ul aplicat era acela de la data facturării, adică din iulie.

„Mi se pare nedrept să se perceapă TVA-ul crescut pentru o perioadă în care valoarea taxei era alta. Dacă am făcut ceva legat de asta? Am vrut să merg la Protecţia Consumatorului, însă nu ştiu dacă merită să fac scandal pentru câţiva lei în plus, deşi ştiu foarte bine că un pic de aici, un pic de dincolo, se adună“, a reclamat bărbatul din Zalău.

Ciudat es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 24 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 57 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 33 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum o ora
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

Polițist de frontieră din Giurgiu, găsit împușcat în cap. Tânărul de 22 de ani a fost transportat de urgență la spital

Ziare.com acum 14 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, duminică, 24 noiembrie, în mașina sa. Acesta a fost transportat de urgență la spital. Tânărul în vârstă de 22 ani era planificat să efectueze paza la secția de votare nr. 121 din loc

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 23 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°