Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După patru decenii, membrii orchestrei Delta Dunării s-au revăzut

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 ·

La Casa de Cultură a Sindicatelor, renumiţii artişti ai folclorului tulcean din anii ‘70 au urcat pe scenă împreună cu noua generaţie a ansamblului Baladele Deltei, devenit un simbol al zestrei folclorice nord-dobrogene.Spectacolul aniversar a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.

Dansatori, cântăreţi, instrumentişti au strâns ropote de aplauze de la tulcenii nostalgici la fel ca şi în urmă cu 40 de ani.Nu s-au mai văzut de peste 20 de ani. Nu au mai văzut scena din Tulcea de zeci de ani. Artişii orchestrei „Delta Dunării“, rudele artiştilor celor care nu mai sunt astăzi printre noi, dar şi oamenii din administraţia acelor vremuri (sau familiile lor) care au contribuit la fiinţarea acestei orchestre au primit vineri diplome, CD-uri şi cărţi la cel mai emoţionant moment al lumii folclorice nord – dobrogene, derulat sub genericul, „Dulce-i cântul românesc!“.

Urdeş , ieri şi azi

Realizator al spectacolului şi organizator al reîntâlnirii, Ion Urdeş a reuşit să aducă publicului tulcean cântul şi gândul din ‘70.

Nu s-au mai văzut cu toţii de la 1 septembrie 1985. Atunci Orchestra s-a desfiinţat, lucru despre care nu vrea să discute. Mulţi dintre membrii orchestrei au plecat în alte judeţe, după copiii lor.

„A fost un moment emoţionant. Au cântat pe scenă două generaţii, iar hora de la final, în care s-au prins vechii artişti, actualii promotori ai folclorului şi spectatorii din sală a fost ceva extraordinar. Reacţia publicului a fost una pe măsură. Sala are o capacitate de 800 de locuri şi era arhiplină, iar aplauzele au curs“, ăşi aminteşte cunoscutul Ion Urdeş, promotorul şi continuatorul tradiţiilor folclorice dobrogene.

Cunoscutului interpret de folclor dobrogean, oltean la origini, scena i s-a părut mai aproape, mai familiară: „Acum 40 de ani eu veneam din Oltenia, din altă zonă folclorică. Acum, după patru decenii de Tulcea, s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 36 minute
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°