Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii au salvat onoarea Brăilei

Publicat in Vocea Brailei, luni 27 septembrie 2010 ·

* din 900 de voluntari brăileni înscrişi în campania de ecologizare "Let' do it, Romania", peste 600 au fost elevi

* voluntarii au umplut 1.800 de saci cu gunoaiele aruncate de brăilenii fără bun simţ

Acţiunea "Let's do it, Romania" a fost un semi-succes la Brăila, unde doar circa 900 de voluntari au participat la strângerea deşeurilor din zonele din împrejurimile municipiului, frecventate de amatorii de ieşiri la iarbă verde - cum ar fi pădurea Stejaru sau vecinătatea Lacului Sărat -, precum şi din zonele limitrofe ale mai multor comune din judeţ. În alte oraşe, mii de persoane au participat la această campanie. În Brăila n-au fost nici o mie, însă voluntarii care s-au înscris au făcut treabă bună, reuşind să umple 1.800 de saci cu gunoaiele aruncate de brăilenii care nu înţeleg să respecte mediul înconjurător. Neglijenţa şi lipsa de educaţie a acestora a fost compensată, sâmbătă, 25 septembrie, de cei care s-au raliat acţiunii organizate ONG-ul "Eco Asist". Este cea mai mare campanie de voluntariat iniţiată în ultimii 20 de ani în România. Organizatorii estimează că, la nivel naţional, au participat la această acţiune de ecologizare peste 200.000 de persoane. Datorită acestora, ţara va fi mai curată preţ de câteva zile, până când românii "de bine" vor reîncepe să o murdărească cu gunoaie aruncate fără discernământ.

După cum ne-a informat Oana Poenaru, reprezentantul "Eco Asist" pentru Brăila, dintre cei 900 de voluntari înscrişi în judeţul nostru, circa 600 au fost elevi. În afară de copiii şi adolescenţii care au venit benevol la muncă, însoţiţi de cadre didactice, în municipiu au mai participat la acţiune câteva sute de adulţi, în marea lor majoritate reprezentanţi ai unor organizaţii ecologiste. Au fost prezenţi şi angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Gărzii de Mediu Brăila şi ai Jandarmeriei Brăila. Şi dintre deţinuţi s-au găsit cât

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 9 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 11 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Sute de documente naziste, găsite în arhivele Curții Supreme din Argentina. Incidentul diplomatic prin care au fost obținute

HotNews acum 8 ore
Justiţia argentiniană a descoperit sute de documente şi hărţi ale membrilor organizaţiilor naziste în cutii aflate în arhivele Curţii Supreme a ţării, a dezvăluit duminică ziarul Clarin, preluat de AFP. Cutiile, şapte în total, au fost deschise vine

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°