Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului privind delegarea de gestiune directă prin concesiune a serviciului public de administrare a pieţelor agroalimentare, a târgurilor şi oboarelor din municipiu către operatorul SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Brăila SA a încins spiritele la şedinţa desfăşurată în această dimineaţă.
Şedinţa CLM din această dimineaţă s-a încins la punctul patru de pe ordinea de zi, respectiv Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului privind delegarea de gestiune directă prin concesiune a serviciului public de administrare a pieţelor agroalimentare, a târgurilor şi oboarelor din municipiu către operatorul SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Brăila SA.
Consilierul Alexandru Dănăilă s-a arătat extrem de nemulţumit de faptul că situaţia de la Piaţă este tot mai neclară, iar datoria pe care această structură a acumulat-o către CLM este tot mai mare.
„Există o datorie pe care fosta conducere o are faţă de CL şi nu se ştie cum se poate recupera. În plus, suma estimată pe care societatea o va da lunar CL este prea mare în condiţiile actuale. Ar trebui redusă la jumătate. Aş propune amânarea acestui proiect pentru a se face un audit de către o firmă din exterior. Noua conducere a preluat această sumă uriaşă", a argumentat consilierul.
În sprijinul său au sărit şi alţi colegi, fiecare fiind de acord cu Alexandru Dănăilă şi solicitând o expertiză pentru a se ştii cu exactitate despre ce datorie este vorba la această societate comercială şi totodată, dacă aceasta are puterea financiară de a-şi plăti datoria către CLM.
Consilierul Vasile Varga a fost vehement: „În ianuarie 2010 am solicitat ca toate calculele de la Direcţia Pieţelor să fie refăcute. Au fost refăcute, am purtat diverse discuţii. Cu toţii am participat la câteva cumpărături în piaţă. În noiembrie de pe piaţă dispar o parte dintr