* ei s-au întâlnit cu preşedintele "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu
Vineri după-amiază, elevii Liceului "Iorga" au servit o porţie de democraţie, oferită chiar de preşedintele Asociaţiei "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu.
Temele întâlnirii au fost libertatea de exprimare a presei şi etica jurnalistică. Elevii au vizionat câteva fragmente din două filme cu întâmplări semnificative, legate de tema întâlnirii, după care au discutat despre faptul că în România nu se respectă regulile, despre cum se pot feri tinerii de manipulare prin mass-media şi despre contradicţia, care apare uneori în exercitarea profesiei de jurnalist, dintre lege şi morală.
Cu această ocazie, tinerii au primit şi mape în care, pe lângă programul întâlnirii, erau pliante despre cum se votează, despre cum poate fiecare individ al societăţii să contribuie la diminuarea corupţiei şi rezultatele unui sodaj în rândul tinerilor realizat pe tema corupţiei.
Vineri dimineaţă, reprezentanţii Asociaţiei "Pro Democraţia" s-au întâlnit la Prefectură cu primarii din judeţul Brăila, unde aceştia şi-au prezentat problemele cu care se confruntă din punctul de vedere al democraţiei şi al politicii.
Aceste întâlniri fac parte din proiectul "Ghidul democraţiei", derulat în perioada februarie 2010 - februarie 2011, ce are ca scop recuperarea spaţiului educaţiei ca un spaţiu deschis societăţii civile. * ei s-au întâlnit cu preşedintele "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu
Vineri după-amiază, elevii Liceului "Iorga" au servit o porţie de democraţie, oferită chiar de preşedintele Asociaţiei "Pro Democraţia", Cristian Pârvulescu.
Temele întâlnirii au fost libertatea de exprimare a presei şi etica jurnalistică. Elevii au vizionat câteva fragmente din două filme cu întâmplări semnificative, legate de tema întâlnirii, după care au discutat despre faptul că în România nu se respect