Au fost la un pas de moarte. 14 persoane, din Slatina, au ajuns la spital cu răni destul de grave după ce microbuzul în care se aflau, s-a ciocnit violent de un camion încărcat cu lemne care circula pe acelasi sens de mers. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei cinci, pe Autostrada Bucuresti-Pitesti (A1), la km 72.
Potrivit comisarului Emil Buican, şeful Poliţiei Autostrăzi, accidentul a avut loc pe fondul neatenţiei şoferului de pe microbuz care nu a calculat bine distanţa faţă de camionul din faţă, izbindu-se de acesta.
“Dormeam în momentul impactului, nimic nu ştiu. Am trăit clipe de groză, ceva de nedescris a fost. Nu ştiu cum s-a întâmplat dar a fost groaznic. Nu puteam să-mi scot piciorul stâng dintre fiare. Mulţumesc lui Dumenezeu că ne-a salvat”, a declarat Elena Matei, pasageră în microbuz.
Victimele au fost transportate iniţial la Spitalul Orăşenesc Găeşti cu fracturi şi multiple leziuni “După primele evaluări am luat decicizia de a trimite patru persoane la spitalul din Târgovişte, iar la Floreasca un bărbat cu fractură de coloană toracală. Niciunei persoane nu îi este pusă viaţa în pericol. La noi, la Găeşti, au mai rămas sub observaţie trei bolnavi”, a declarat pentru “Adevărul de Seară” dr. Cristina Seltea, şeful Secţiei Chirurgie.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilii împrejurările în care a avut loc accidentul.