Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sisteme de detecţie a incendiilor în 62 de spitale

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 27 septembrie 2010 ·

Unităţile medicale rămase la Ministerul Sănătaţii, printre care Institutul Fundeni, IOMC "Alfred Rusescu" şi toate spitalele de urgenţă mari din ţară vor fi dotate cu aparatură de detecţie a fumului Sursa: AGERPRES

Ministerul Sănătăţii (MS) a alocat 8.500.000 lei pentru dotarea celor 62 de unităţi medicale, pe care le mai are în subordine după descentralizare, cu echipamente de detecţie şi avertizare în caz de incendiu.

"Deocamdată, s-au găsit bani doar pentru aceste unităţi, anul viitor vor mai fi dotate şi altele", spune Oana Grigore, de la Biroul de presă al MS.

Printre unităţile medicale care vor beneficia de aceste dotări se numără Institutul Fundeni, Institutul de Diabet "N. Paulescu", IOMC "Alfred Rusescu", "Marius Nasta" din Bucureşti, toate spitalele mari de urgenţă din ţară, dar şi Institutul Inimii din Cluj şi cel de Boli Cardiovasculare din Iaşi. Procedurile de achiziţie vor fi organizate la nivelul fiecărei unităţi medicale.

10 detectoare la Giuleşti

După incendiul de la Maternitatea Giuleşti din 16 august, în care şase bebeluşi au murit, în Bucureşti s-au început proceduri pentru cumpărarea de detectoare de fum şi camere de supraveghere în cele 21 de unitaţi medicale care aparţin primăriei.

"Trei beneficiază de aceste echipamente, celelalte urmând a fi dotate până la sfârşitul anului. La Filantropia, Malaxa şi Foişor existau deja aceste dispozitive însă mai aveau câteva hibe care le făceau nefuncţionale, dar au fost rezolvate", explică Marius Savu, şeful Administraţiei Spitalelor Bucureşti.

La Giuleşti au fost instalate 10 detectoare de fum şi patru camere de supraveghere la ATI nou-născuţi şi la blocul operator.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 2 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Vin pensiile pe luna ianuarie. Poștașii vor bate la ușă începând de joi

Ziare.com acum 2 ore
Distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie va începe joi, 9 ianuarie 2025, în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, anunță Compania Națională Poșta Română (CNPR). Potrivit unui comunicat al companiei, transmis

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 43 minute
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum 59 minute
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 35 minute
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Lasconi, după stabilirea calendarului alegerilor: Rămâne cum am stabilit: nişte politicieni mici, care fac doar combinaţii pentru ei înşişi / Românii aşteaptă altceva / Voi fi în faţa românilor şi voi arăta că există alternativă

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri seară, că este bine că a fost stabilit, în final, un calendar al alegerilor prezidenţiale, dar consideră că există întrebări la care încă nu există răspuns. Lasconi crede că tomânii aşteaptă altce

Preşedinta Mexicului ripostează la comentariile lui Trump: Unele părţi ale SUA să fie redenumite „America mexicană”

Mediafax acum 25 minute
Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a ripostat miercuri la propunerea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, de a redenumi Golful Mexic. Aceasta sugerează că teritoriul american care a făcut parte anterior din Mexic ar trebui numit „America m

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 6 ore
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/13°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

6°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°