Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocul „de-a suspendarea” ...

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 27 septembrie 2010 ·

Pe măsură ce disputele dintre Putere şi Opoziţie se acutizează, prin luări de poziţie tot mai violente, îşi face loc ameninţarea în legătură cu posibilitatea declanşării unei noi proceduri de suspendare a preşedintelui Băsescu.

Precedentul exerciţiu a avut loc în 2007, pe fondul unei situaţii economice mult diferite şi al unui alt echilibru de forţe pe scena politică. Faptul că, atunci, 322 de parlamentari au fost de acord cu suspendarea spune multe despre atmosfera politică la vârf creată de ruptura definitivă dintre aliaţii câştigători ai alegerilor. Făcând din premier ţinta atacurilor sale permanente, Băsescu a zgândărit orgoliul aleşilor care au dorit să-i dea o lecţie. Calculul aritmetic arată un lucru surprinzător: pentru prima dată la nivelul Parlamentului s-a creat un front atât de consistent şi o atât de categorică izolare a Partidului Democrat. Faptul că forţele implicate nu au mai reuşit să se coordoneze în faza decisivă a acţiunii, părând mulţumite cu efectele „lecţiei” date preşedintelui, a făcut ca acesta să recupereze spectaculos, la referendum, sprijinul popular din care a făcut suportul principal al realegerii sale din 2009.

În 2010 situaţia este cu totul alta. Dificultăţile economice majore au radicalizat o mare parte a populaţiei şi, cu siguranţă că, dacă s-ar ajunge din nou la urne pentru a decide înlăturarea lui Băsescu de la putere, rezultatul ar fi net în favoarea acestei mişcări. Acum dificultatea o crează chiar situaţia din Parlament, unde oponenţii săi nu dispun de majoritatea necesară declanşării procedurilor. Coaliţia creată ad-hoc pentru rămânerea la guvernare a lui Boc funcţionează pe principiul solidarităţii de criză. Înlăturarea lui Băsescu ar conduce la alegeri anticipate şi la o primenire substanţială a componenţei parlamentare. Cred că lui Ponta şi Antonescu le va fi extrem de greu să declanşeze un mecanism care depinde

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Ministrul Daniel David vrea reducerea a 900 de posturi de directori de școli și clase cu mai mulți elevi: „Ei nu rămân pe drumuri”

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o serie de măsuri ce vizează restructurarea școlilor din România, cu scopul de a reduce fragmentarea sistemului educațional și de a eficientiza cheltuielile.

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 59 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

Alba: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

News.ro acum 15 minute
Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi prezentaţi procurorilor, care urmează să decidă dac

Cod galben de furtuni în judeţele Gorj şi Vâlcea

Ziarul Financiar acum 14 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o atenţionare de cod galben pentru fenomene meteorologice periculoase în judeţele Gorj şi Vâlcea. În intervalul orar 17:00 – 18:00, sunt aşteptate averse torenţiale ce pot cumula 15-

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum o ora
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°