Echipa la care evoluează Ciprian Marica, VfB Stuttgart, are un start de sezon dezastruos, ocupând, după şase etape, ultimul loc în Bundesliga, cu doar trei puncte. Şvabii au suferit un nou eşec usturător în partida de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Bayer Leverkusen, scor 1-4, iar zilele antrenorului Christian Gross pe banca lui Stuttgart sunt numărate.
În faţa a 39.000 de spectatori prezenţi pe „Mercedes-Benz Arena“, oaspeţii au făcut o primă repriză foarte bună, înscriind de două ori, prin S. Hyypia (‘19) şi A. Vidal (‘21), în timp ce de la Stuttgart s-a „remarcat“ doar Camoranesi, care a fost eliminat în minutul 31. După pauză, Kuzmanovic a redus din diferenţă (‘52), însă „farmaciştii“ nu s-au lăsat intimidaţi şi au mai punctat de două ori prin Balitsch (‘69) şi Sam (‘88). Atacantul român Ciprian Marica a fost trimis pe teren în minutul 63, în locul lui Harnik, însă a jucat slab, în nota echipei sale.
Nici mijlocaşul român Ciprian Deac nu o duce mai bine la Schalke, echipa sa ocupând penultimul loc în Bundesliga, cu doar patru puncte acumulate în şase etape. Sâmbătă, Schalke a remizat acasă cu Borussia Mönchengladbach, scor 2-2 (Huntelaar ‘52, Raul ‘87 / Daems ‘15 - penalti, Bradley ‘43), meci în care Deac nu a jucat nici măcar un minut.
Adversara lui CFR Cluj din grupele Ligii Campionilor, Bayern München, a pierdut acasă, cu 1-2, în faţa revelaţiei acestui sezon, FSV Mainz. Golurile învingătorilor au fost marcate de S. Allagui şi de A. Szalai (‘77), în timp ce pentru Bayern a punctat B. Svensson, în propria poartă (‘45).
Rezultatele înregistrate în runda a 6-a a Bundesligii: Koln - Hoffenheim 1-1, Bayern - Mainz 1-2, Eintracht - Nürnberg 2-0, Schalke - Monchengladbach 2-2, St Pauli - Dortmund 1-3, Stuttgart - Bayer Leverkusen 1-4, Werder - Hamburg 3-2. Partidele VfL Wolfsburg - SC Freiburg şi FC Kaiserslautern - Hannover s-au jucat aseară, du