În domeniul protecţiei consumatorului, se pare că, cel puţin formal şi aparent, ne-am aliniat legislaţiei europene în domeniu, deşi subiectul este încă puternic controversat şi disputat, în mediile bancare şi juridice din România.

Astfel, Directiva Comisiei Europene şi a Parlamentului European nr. 48/ 2008 din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 133 din 22 mai 2008, a fost transpusă în legislaţia naţională a României, ca stat membru UE, prin emiterea şi publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 389 din 11 iunie 2010 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/ 2010 (''Ordonanţa").

Ordonanţa a intrat în vigoare la 21 iunie 2010, iar termenul limită pentru transpunerea în practică şi implementarea (de către instituţiile de credit) a prevederilor Ordonanţei este 21 septembrie 2010, inclusiv (90 de zile de la data intrării in vigoare a actului normativ). În termenul de mai sus, băncile trebuiau să-şi notifice clienţii consumatori persoane fizice, în calitate de împrumutaţi, cu privire la necesitatea semnării de acte adiţionale la contractele de credit existente (cu anumite excepţii prevăzute expres de actul normativ). Majoritatea băncilor au trimis notificări cu destul timp înainte, prin poştă, ataşând, în unele cazuri, şi proiectul de act adiţional pe suport hârtie.

Unele din instituţiile de credit, în baza condiţiilor proprii generale de afaceri semnate de clienţi, au ales să îi notifice prin poşta electronică sau prin SMS-uri. Altele au omis să facă acest lucru, însă majoritatea instituţiilor de credit, fie că au trimis notificările prin poştă, SMS sau electronic şi fie că le-au trimis clienţilor şi proiectele de acte adiţionale la contractele de credit existente, şi-au aşteptat, pur ş