Companiile româneşti domină Topul 100 al celor mai mari firme din sud-estul Europei, arată un studiu publicat luni de agenţia sofiotă SeeNews. În acest clasament, 41 din cele 100 companii mari din regiune sunt româneşti, iar pe locul doi, la o mare distanţă, se situează companiile bulgăreşti, care pentru prima dată le depăşesc ca număr pe cele slovene. Pentru al treilea an consecutiv, cea mai mare companie din regiune este OMV Petrom SA. Venitul înregistrat de Petrom în anul
Companiile româneşti domină Topul 100 al celor mai mari firme din sud-estul Europei, arată un studiu publicat luni de agenţia sofiotă SeeNews. În acest clasament, 41 din cele 100 companii mari din regiune sunt româneşti, iar pe locul doi, la o mare distanţă, se situează companiile bulgăreşti, care pentru prima dată le depăşesc ca număr pe cele slovene.
Pentru al treilea an consecutiv, cea mai mare companie din regiune este OMV Petrom SA. Venitul înregistrat de Petrom în anul fiscal 2009 este de 3,388 miliarde de euro, înregistrând o scădere semnificativă faţă de anul 2008, când a fost de 4,851 miliarde de euro, dar în acelaşi timp profitul net al companiei a crescut cu 26%, ajungând la 323,6 milioane euro în anul 2009.
Studiul arată că cele mai mari companii din sud-estul Europei operează în sectorul petrolier. Pe locul doi şi trei se află tot companii din acest sector: INA din Croaţia şi Lukoil Neftochim Burgas.
Cea mai mare companie care nu se ocupă cu petrol sau cu gaze naturale este Automobile Dacia SA, care ocupă locul patru, cu un venit anual de 2,148 miliarde de euro, o creştere de 8,07% în comparaţie cu anul precedent. Printre primele 10 companii din regiune este şi Rompetrol Rafinare SA, care ocupă locul 8.
Studiul, la care participă companii din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Republica Moldova, Mun