Sfârşitul acestei săptămâni m-a prins înarmat cu un pix, o hârtie şi un reportofon, la "Festivalul Poeţilor din Balcani". Ce este "Festivalul Poeţilor din Balcani"?
Ambiţios şi corect politic după nume, dar non-cultural şi kitschos ca organizare şi ca substanţă, "Festivalul Poeţilor din Balcani", cu unele mici excepţii (de nume, renume şi valoare literară a outsider-ilor), nu se rezumă la nimic altceva decât la o cumetrie de cămin cultural, organizată în cinstea menestrelilor noştri locali, prin graţia unui nesăţios şi fanatic devorator de cultură, Gheorghe Bunea Stancu, acest Voltaire fabricat la Tichileşti. Stăpâni peste regate de conserve goale, anonimi cu vanităţi de premianţi Nobel şi diletanţi aprigi la mânie, practicând o poezie în faţa căreia până şi George Coşbuc pare un avangardist feroce, menestrelii noştri locali, cei care ţin de obicei capul de afiş al evenimentelor aşa-zise culturale ale urbei, se întâlnesc o dată pe an, în holul Casei Tineretului, pentru a-şi aduce osanale unii altora şi, romantici fiind din fire, pentru a mai găsi noi motive de-a se prăbuşi drojdiţi pe sub mese.
Primul detaliu care te frapează atunci când ajungi la "Festivalul Poeţilor din Balcani" este vestimentaţia menestrelilor noştri locali. Păşind grav, ca şi cum sub tălpile lor s-ar afla scamele covorului roşu de la Cannes, menestrelii noştri locali, cum ar spune Flaubert, se înghesuie în nişte costume cenuşii, ce amintesc de stilul vestimenar pret-a-porter al foştilor activişti de partid. De asemenea, din "estetica" menestrelilor noştri locali nu lipseşte şi obşteasca privire duşmănoasă pe sub sprâncene. Apoi, discursurile. Afişând nişte mimici buimace, din care ar trebui să deducem chinurile literare la care poezia îi supune, menestrelilor noştri locali le place să debiteze, incoerent, în plin ambuteiaj logic şi în litera unei dialectici telenovelistice,
