Datoria publică a crescut considerabil în mai multe tari in ultimele decenii, iar această tendinţă a fost, în general, însoţită de o crestere a cheltuielilor guvernamentale. Pe alocuri, aceste cheltuieli au atins niveluri foarte dificil de sustinut. Este si cazul Romaniei. Aseara, ma uitam ca tot omul peste niste studii ale lui Schuknecht şi Tanzi. Astia au luat la analizat o serie de vreo 32 de tari si au constatat ca dimensiunea medie a guvernelor respective a crescut (ca raport al cheltuielilor in PIB) de la 12% în 1913 la 43% din PIB în 1990. La sfârşitul perioadei analizate, media dintre datoria publică şi PIB a fost de 79% pentru guvernele mari, de 60% pentru guvernele medii şi 53% pentru guvernele mici.

De la cine si mai ales pentru ce te imprumuti?

Modul în care datoriile sunt facute, conteaza si el foarte mult. Una e sa te imprumuti ca sa sustii un razboi, alta e pentru a face investitii publice si alta e ca sa dai salarii si pensii. Reinhart şi Rogoff susţin de pilda ca datoriile de război sunt mult mai putin problematice pentru creşterea economică viitoare decat cele din timp de pace. Argumentul lor principal este ca dupa razboi, cheltuielile scad de la sine, in vreme ce pe timp de pace, cresterea lor este mult mai dificil de oprit. Înainte de secolul 20, acumularea datoriei publice a fost lentă şi a apărut din cauza razboaielor. Potrivit Encyclopaedia Britannica, datoria naţională a Angliei a fost iniţiată pentru a finanţa participarea Britaniei în războiul cu Franţa. În Statele Unite, Guvernul şi-a asumat datoriile statelor federale nou-formate din timpul Revoluţiei Americane, acestea fiind adunate într-un singur titlu de creanţă, prin 1790. În literatura de specialitate, datele empirice cu privire la relaţia dintre datoria publică şi creşterea economică sunt putine. Cele mai multe cercetari vizeaza statele emergente, analizele din ţ