A început să cânte de pian la numai cinci ani, în Zalău, iar acum este unul dintre cei apreciaţi pianişti din România, având colaborări cu Iris, Vama Veche, Ştefan Bănică Jr.
Raul Kusak a învăţat primele note la pian înainte de a merge la şcoală, iar ulterior s-a perfecţionat la Palatul Copiilor, din Zalău. Spune că s-a apucat de muzică şi datorită unei tradiţii de famili: mama ştia şi ea să cânte la pian, iar unul dintre străbunicii săi a fost trompetist în primul Război Mondial. Din clasa a X-a, Raul a ştiut că vrea să facă din muzică o profesie, aşa că s-a transferat de la cel mai bun liceu din Zalău la unul cu mai puţine pretenţii, pentru a se putea ocupa serios de muzică.
A cântat cu Iris, Vama Veche, Paula Seling
În 2000, când absolvise Conservatorul, Raul Kusak era deja un nume cunoscut în lumea muzicală, aşa că a ajuns extrem de repede la Bucureşti, unde a avut colaborări cu artişti şi trupe renumite: Ştefan Bănică Jr., Paula Seling, Iris, Vama Veche. „Poate că experienţa cea mai semnficativă, din punct de vedere social, mai ales, a fost alături de Iris. Am avut cu ei un turneu de două luni în SUA şi am fost coleg de cameră cu Cristi Minculescu. Pot spune că am avut ocazia să-l cunosc mai bine pe acest artist cu totul special“, explică Raul.
Pe lângă colaborări, Raul Kusak are şi proiecte personale care se învârt în zona jazz-ului şi a blues-ului, dar spune că acest gen de muzică nu prinde şi nu se vinde în România.
„Sigur că e cale lungă de la «Bubulina gospodina» la spectacole de happening (improvizaţie) în cluburile de jazz, când îmi duc cu mine opt sintetizatoare. Dar colaborările cu artiştii renumiţi şi apreciaţi de publicul larg îmi permit să-mi câştig banii din care îmi întreţin pasiunea pentru propriile mele proiecte”, mai spune pianistul din Zalău.
Întrebări şi răspunsuri
Cum se împ