Cei odioşi întru totul erau turnătorii talentaţi, caracterizaţi prin pasiunea aplicată în operaţiunea de turnătorie ca atare.

Am citit în ultimele zile, ba chiar de două ori, în vederea unui articol mai lung pentru o revistă culturală, volumul „Eu, fiul lor", în care poetul şi disidentul anticomunist Dorin Tudoran publică o selecţie sumară cantitativ, însă extrem de elocventă, din cele aproape 10.000 de file din dosarele Securităţii, recuperate prin CNSAS. În mod poate paradoxal, în urma lecturii, am ieşit probabil cu o părerea mai proastă despre zelul şi entuziasmul turnătorilor decât despre „profesionalismul", mai birocratic, al securiştilor ca atare, chiar dacă primii n-ar fi fost posibili fără cei din urmă. Am vrut să-mi verific impresia răsfoind încă odată, fără nicio plăcere, cele câteva sute de pagini recuperate din propriile mele dosare. S-a confirmat. În vreme ce turnătorii îţi puneau în spate şi ceea ce nu-ţi trecea prin cap, „lucrătorii", mai ales şefii, mai întrebau: „De unde ştie? Se verifică? Ce ştiţi din alte surse?"

Dorin Tudoran a avut surpriza să-şi găsească între turnători colegi de breaslă situaţi de aceeaşi parte a baricadei, vechi colegi de şcoală şi chiar prieteni foarte buni. Am fost ferit de această surpriză şi, într-un fel, pot spune că i-am găsit acolo, în general, pe cei pe care îi bănuiam. Îmi amintesc o spusă a regretatului poet Mihai Ursachi, când i-am semnalat că o relaţie aparent apropiată de-a sa e, probabil, turnător. Mi-a răspuns: „Ştiu, e unul dintre cei mai buni, spune exact ce spun şi fac eu, nu e creativ!" Avea dreptate. Nu e important doar cine te turna, ci şi ce turna şi cum turna. E limpede că unii turnau de nevoie, fiind şantajaţi, alţii erau atraşi cu promisiunea rezolvării diverselor probleme de viaţă, de la butelie şi locuinţă la slujbă şi paşaport. În general, primii nu făceau exces de zel şi, uneori, se renu