Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa va avea cel mai mare centru de criogenie la Râmnicu Vâlcea

Publicat in Jurnalul, luni 27 septembrie 2010 ·

Institutului Naţional de Criogenie şi Separări Izotopice (ICSI) din Râmnicu Vâlcea va deveni cel mai important centru de cercetări criogenice din Europa. În aproximativ doi ani, la Râmnicu Vâlcea se va finaliza construcţia unui laborator de temperaturi scăzute pentru aplicaţii criogenice, majorându-se capacitatea de frig a instalaţiei pilot de separare a tritiului, element indispensabil în funcţionarea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Contractul în ceea ce priveşte proiectul denumit "Cryo-Hy" va fi semnat mâine la Palatul Victoria, între ICSI Râmnicu Vâlcea şi Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică. Proiectul face parte din Programul Operaţional Sectorial - Creşterea Competivităţii Economice, Axa Prioritară 2 şi are o valoare de circa 12,5 milioane de euro. "Acest proiect are două segmente importante: Primul este naşterea unui nou laborator de criogenie care va presupune lucrări de construcţie-montaj cu dotări de echipamente şi tehnologie unicat în Europa, pentru că nimeni nu a mai cerut asemenea puteri. Cel de-al doilea segment va permite cercetarea unor noi câmpuri în zona fuziunii nucleare. Acesta este poate cel mai important eveniment pentru România în sfera cercetării şi o să fie un proiect implementat şi în viaţa noastră cotidiană, pentru că poate să se arunce şi spre partea de cercetare medicală, desigur, referindu-ne la anii, 2014-2015", a declarat pentru Jurnalul Naţional, prof. dr. Ioan Ştefănescu, directorul ICSI Râmnicu Vâlcea.

ICSI - etalon în cercetare

Acesta nu este singurul merit al institutului vâlcean. Succesele de până acum rămân însă cele din sfera fuziunii nucleare, urmate de cele din zona experimentelor cu hidrogen şi pile de combustibil. ICSI Râmnicu Vâlcea a creat prima maşină propulsată cu hidrogen din România, reuşită apreciată de grupul Renault, care s-a arătat interesat de punerea în practică a acestui sistem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 4 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 9 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 4 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°