Cristian Sârghi (23 de ani, foto), fundaşul Oţelului Galaţi şi cel care a marcat singurul gol al moldovenilor în partida cu Steaua, spune că colegii săi au uitat meciul cu ”roş-albaştrii” şi speră la un rezultat satisfăcător la următoarea partidă, în Ştefan cel Mare, cu Dinamo.
Cum ţi s-a părut Steaua?
Individual este o echipă foarte puternică, în schimb, ca grup nu sunt foarte legaţi. Se vede că jucătorii nu-şi găsesc traseele şi că încă nu se simt în teren. Am reuşit să le punem mari probleme, deoarece alcătuim o echipă omogenă şi am vrut să arătăm că nu suntem pe primul loc din întâmplare.
Care ţi s-a părut echipa cea mai puternică în acest campionat?
Dintre echipele cu nume pe care le-am întâlnit până acum, Rapid, Vaslui şi Steaua, giuleştenii m-au impresionat ca stil de joc, ca tactică şi ca atmosferă pe stadion. Sunt constanţi şi nu ocupă întâmplător poziţia actuală din clasament.
Cum veţi aborda partida cu Dinamo de etapa următoare?
Meciul următor, cel cu Dinamo, e cel mai important pentru noi. Sperăm să ne întoarcem din această deplasare cu un punct sau cu puncte. Vrem şi putem să învingem şi Dinamo, cu condiţia să fim concentraţi şi să muncim la fel de mult ca la meciul cu Steaua.
Oţelul nu a mai fost pe primul loc din sezonul 1997-1998...
Da, atunci Oţelul avea o echipă fantastică, care a condus câteva etape Liga I, a terminat la finalul sezonului pe locul al patrulea şi a fost denumită ”Campioana Provinciei”. Nu ştiu dacă putem repeta sau întrece acea performanţă, dar sigur vom încerca.
Obiectivul echipei e o calificare în cupele europene, dar ce ar însemna pentru voi să jucaţi în Liga Campionilor?
E un vis imens pentru o echipă micuţă. Nu sperăm încă la aşa ceva. Deocamdată luăm fiecare meci în parte şi vrem să câştigăm cât mai multe puncte, iar la sfârşitul campionatului vom trage linie. Nu vrem