Un soldat care a dezertat zilele trecute dintr-o unitate militară basarabeană a fost prins, vineri seară, de către poliţiştii de frontieră vasluieni în localitatea Fălciu.
Grănicerii români aveau informaţia cum că soldatul din Republica Moldova, un tânăr de 20 de ani, a dezertat dintr-o unitate militară cu tot cu arma din dotare.
Vineri seara, în timp ce monitorizau frontiera cu ajutorul aparatului de termoviziune, poliţiştii de frontieră vasluieni l-au depistat pe bărbat şi l-au prins pe acesta la intrarea în Fălciu.
Cu ajutorul colegilor de la Centrul de Contact Galaţi, poliţiştii vasluieni au stabilit că, tânărul în cauză, este militarul dat dispărut de autorităţile din Basarabia.
"Poliţiştii de frontieră vasluieni au întocmit tânărului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. În acest moment, el se află într-o cameră de reţinere a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Vaslui, iar în zilele următoare va avea loc o întrevedere de frontieră cu autorităţile moldovene care, de obicei, se desfăşoară la jumătatea podului de peste râul Prut, de la Albiţa, pentru a-l preda acestora", ne-a declarat Adrian Corogeanu, purtătorul de cuvânt al IJPF Vaslui.