Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestul sălbatic s-a mutat în buricul târgului/ Lucrările la sensul giratoriu din zona Târgul Obor din Focşani au fost lăsate de izbelişte

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 ·

Principala poartă de intrare în oraş când vii dinspre Odobeşti, chiar la intersecţia străzii Mărăşeşti cu bulevardul Independenţei, seamănă cu o uliţă dintr-un cătun uitat de lume.

Bălării de un metru, trotuare stricate, munţi de pământ peste care zac gunoaie. Toate acestea constituie priveliştea de care au parte focşănenii care trec prin intersecţia bulevardului Independenţei cu strada Mărăşeşti.

Aspectul zonei nu ar fi arătat nici pe departe atât de rău dacă edilii oraşului nu ar fi scormonit terenul înainte de a avea asigurată finanţarea pentru sensul giratoriu, o investiţie necesară de altfel, mai ales pentru fluidizarea traficului auto.

Se ştie că în intersecţia respectivă există o circulaţie infernală, mai ales miercurea şi duminica, zile de târg, când toată lumea merge la cumpărături la Obor. Din acest punct de vedere, Primăria şi Serviciul Poliţiei Rutiere au considerat că se impune crearea în intersecţie a unui sens giratoriu.

Prin urmare, la începutul primăverii, firma Vega 93', care s-a ocupat şi de lucrările de asfaltare a străzilor din Focşani, a trecut la decopertarea asfaltului din zonă şi la înlăturarea bordurilor şi a pavelelor de pe trotuare, pentru a crea condiţiile necesare construirii sensului giratoriu.

Din nefericire, lucrările au fost sistate înainte de începerea construcţiei din lipsă de bani.

Speranţe deşarte

„Noi am sperat că vom obţine creditul de 25 de milioane de lei cu care să refacem atât sensul giratoriu de la Obor, cât şi pe cel de la Ceasul Rău, dar şi asfaltarea străzilor principale. Însă Guvernul ne-a blocat acest credit. Ştiu că e urât acolo, dar sunt convins că nu ne va apuca iarna aşa", şi-a exprimat speranţa viceprimarul Vasile Dobre.

Optimismul acestuia, dacă-l putem numi aşa, se bazează pe faptul că firma Vega ar putea să revină să finalizeze lucrarea pe banii ei, chit că, spune

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°