Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Filat a sărbătorit un an de guvernare la cramele Cricova

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 ·

Miniştrii Cabinetului Vlad Filat au sărbătorit, sâmbătă seară, la Cricova un an de la învestire. Aici şi-au dat întâlnire pentru a marca un an din momentul în care Guvernul Filat a primit votul de încredere al Parlamentului, transmite Publika TV, preluată de Unimedia. Potrivit sursei, petrecerea nu a fost plătită din bani publici, fiecare ministru contribuind cu bani la organizarea acesteia.

Membrii Cabinetului au ajuns la Cricova în jurul orei 19.00, cei mai mulţi dintre ei cu maşinile de serviciu. Accesul presei a fost interzis, pe motiv că era o petrecere privată. În prezentarea pe care şi-a făcut-o după un an de guvernare, Executivul scrie: „Acest Guvern a reuşit într-un an, cât nu au reuşit comuniştii în opt". Duminică, liberalii au avut alegeri.

Ghimpu reales în fruntea Liberalilor

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, şi totodată preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a fost reales în funcţia de lider al Partidului Liberal (PL). Ghimpu a fost reales cu unanimitate de voturi, după ce vicepreşedintele formaţiunii, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi-a retras candidatura în favoarea acestuia.

Edilul capitalei a fost ales prim-vicepreşedinte al PL, alături de ministrul Transporturilor, Gheorghe Şalaru, şi liderul fracţiunii parlamentare, Ion Hadârcă. În discursul său, Ghimpu s-a declarat satisfăcut de activitatea formaţiunii din 2005 (de la ultimul congres) până în prezent, timp în care a reuşit să ajungă de la o formaţiune practic necunoscută la un partid care participă la guvernarea ţării.

Printre obiectivele principale ale partidului, pe termen scurt, el a menţionat câştigarea alegerilor parlamentare şi înfrângerea totală a comuniştilor pentru a nu mai permite revenirea lor la guvernare. Preşedintele interimar al Republicii Moldova a declarat, în cadrul Congresului naţional al PL, că va semna decretul privind

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 7 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°