Cotaţia aurului a atins, astăzi, un nou record istoric de 1.300 de dolari pe uncie, potrivit Reuters. Nivelul maxim are ca rezultat de investitori care vor plasamente sigure, din cauza nesiguranţei care planează asupra economiei mondiale, după ce se pare că SUA ar putea intra într-o a doua recesiune.
Preţul aurului destinat pieţei americane, cu livrare în decembrie, a urcat cu 2,1 dolari, la 1.300,1 dolari pe uncie, aproape de un maxim istoric de 1.301,6 dolari pe uncie atins vineri.
Previziunile analiştilor sunt pozitive legate de cotaţia aurului pe termen lung, întrucât protejează investitorii de inflaţie, în condiţiile în care băncile centrale la nivel mondial ar putea recurge la măsuri cantitative de relaxare a pieţelor financiare, pentru susţinerea economiilor, potrivit Mediafax.
În schimb, argintul s-a apreciat până la cel mai ridicat preţ din 1980 încoace, la Bursa din Londra. Numai în acest an metalul preţios a urcat în valoare cu 26%.