Cadrele medicale ale Secţiei de Psihiatrie Palazu Mare spun că vin cu teamă la muncă, pentru că sunt dese situaţiile când bolnavii devin violenţi. Drept „răsplată", salariile le-au fost înjumătăţite şi se fac şi disponibilizări

În ţara noastră, despre bolnavii psihic se vorbeşte în şoaptă. Familia îi percepe ca pe o povară, vecinii se feresc de ei, iar cei care îi întâlnesc pe stradă întorc capul dezgustaţi. Sunt desconsideraţi ca oameni, sunt temuţi şi evitaţi sau devin sursă de amuzament. Sunt văzuţi în fel şi chip, mai puţin aşa cum ar trebui: ca fiind nişte oameni bolnavi, dar care cu tratament constant şi îngrijirea potrivită pot fi integraţi în societate. Medicii psihiatri susţin că nu doar bolnavii sunt marginalizaţi, ci întreg domeniul medical dedicat lor este lăsat la coada sistemului sanitar, în loc să fie luate măsuri atât pentru o mai bună îngrijire a pacienţilor cât şi pentru protecţia cadrelor medicale.

Iată de ce ajung bolnavii psihic atât de des la spital

În ianuarie 2005, prin Acordul de la Helsinki, semnat sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 50 de ţări, printre care şi România, se angajau ca „Sănătatea mintală să fie prioritatea numărul 1" în abordarea problemelor sistemului sanitar. Se admitea că este nevoie de dezvoltarea unei reţele de centre de sănătate mintală, prin care să se urmărească dacă bolnavii îşi iau tratamentele, acasă, astfel încât să nu se mai ajungă la crize şi, în consecinţă, la internări repetate în spital. Centrele au fost înfiinţate, dar nimic nu s-a schimbat. Spitalele sunt în continuare aglomerate, iar de supravegherea bolnavilor nu se ocupă nimeni. „Nu putem spune că numărul tulburărilor psihotice a crescut. În schimb, poate fi făcută o observaţie: pacienţii sunt internaţi mai des, ceea ce înseamnă că se decompensează mai des. Explicaţiile sunt lipsa suportului familiei, sărăcia, faptul că pa